Biroul executiv al Organizației județene a PNL Hunedoara l-a desemnat pe Ovidiu Vlad, președinte al Organizației PNL Geoagiu să ocupe funcția de secretar executiv al organizației județene a Partidului Național Liberal.
Acesta îl înlocuiește pe fostul secretar executiv, Florian Toma, care s-a retras din motive personale, după cum a anunțat președintele PNL Hunedoara, deputatul Vetuța Stănescu, cea căreia îi aparține de altfel nominalizarea lui Ovidiu Vlad pentru această funcție politică.
Ovidiu Vlad s-a născut în data de 18 februarie 1980, la Orăștie. Este căsătorit și are doi copii. În prezent, acesta este consilier local în orașul Geoagiu și director la Uzina Mecanică Orăștie. S-a înscris în PNL în anul 2000, a fost președinte TNL Orăștie timp de 6 ani, iar în prezent deține funcția de președinte al Organizației Locale a PNL Geoagiu. Ovidiu Vlad a mai fost consilier local, la Orăștie, în perioada 2008 – 2012, iar în perioada Din 2016-2019 a fost consilier județean din partea PNL.
Validarea acestuia în funcția de secretar executiv al Organizației județene PNL Hunedoara s-a făcut cu vot unanim din partea membrilor Biroului Politic Executiv al PNL Hunedoara.