Posibilitatea eliberării actului de identitate oriunde în țară, pe agenda legislativă a parlamentarilor PSD din județul Hunedoara

Home Politică Posibilitatea eliberării actului de identitate oriunde în țară, pe agenda legislativă a parlamentarilor PSD din județul Hunedoara
Posibilitatea eliberării actului de identitate oriunde în țară, pe agenda legislativă a parlamentarilor PSD din județul Hunedoara

O inițiativă legislativă depusă la Parlament de parlamentarii PSD din județul Hunedoara, respectiv Cristian Resmeriță – senator, Natalia Intotero, Viorel Sălan și Ilie Toma – deputațiu, vizează printre altele eliminarea condiționalității depunerii cererii pentru obținerea unui act de identitate exclusiv pentru localitatea de domiciliu a solicitantului.

Inițiatorii proiectului de lege apreciază că, din moment ce serviciul de evidenţă a populaţiei este complet informatizat la nivel naţional, documentul de identitate nou poate fi eliberat de la orice punct de acces autorizat, aşa cum este posibil şi în cazul eliberării cazierului judiciar.

Dacă iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 va fi adoptată, atunci cetățenii români vor putea să obțină actul de identitate de la orice Serviciu Public pentru Evidenția Populației din țară.

În același timp, parlamentarii social-democrați hunedoreni îşi popun să realizeze și o armonizare a cadrului juridic în raport cu Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, pornind de la constatarea că, în formă actuală, legislaţia a permis apariţia unor situaţii complet anormale, așa cum este spre exemplu cel semnalat  de mass media în luna februarie a acestui an, când, în Capitală, la o singură adresă de domiciliu figurau în evidenţă că având vize de reşedinţă circa 18.000 de persoane.