S-au scurs deja 42 de ani de la explozia din 29 noiembrie 1980 din subteranul Minei Livezeni, cea mai cumplită tragedie din istoria ultmei jumătăți de veac care a avut loc într-o mină de cărbune din România. Au pierit atunci, în urma unei explozii de metan, 54 de mineri și militari în termen aflați la muncă în subteran, în cele două deflagrații din subteran, iar alți 24 de ortaci au fost grav răniți. Deşi a fost vorba de cel mai grav accident colectiv din istoria postbelică a mineritului românesc, regimul comunist de atunci a anunţat doar 49 de morţi pentru a nu fi declarat doliul naţional.
În memoria ortacilor de la Mina Livezeni, dar mai ales a celor care au trăit acele momente și a celor care au pierdut atunci pe cineva drag, amintirea acelui trist final de noiembrie al anului 1980 este la fel de vie de peste patru decenii. Spre cinstea lor, minerii de la Livezeni își amintesc, an de an, de acest eveniment iar conducerea EM Livezeni și Sindicatul minerilor organizează, an de an, la 29 noiembrie, o ceremonie întru veșnica pomenire a eroilor din adâncuri.
Așa s-a întâmplat și în acest an când în fața monumentului ridicat în curtea Minei Livezeni în amintirea ortacilor care au pierit în explozia din 29 noiembrie 1980, s-au adunat mineri de ieri și de azi, urmași ai celor decedați, membri ai familiilor acestora, dar și oficialități locale și județene, pentru a depune o coroană de flori și pentru a se ruga împreună pentru sufletele celor ridicați la ceruri și pentru veșnica pomenire a acestora. ”Încercăm să onorăm, așa cum putem, în fiecare an, memoria acestor ortaci care au scris cu sânge istoria mineritului de la Livezeni, astfel încât jertfa lor să nu fie uitată, iar memoria lor să fie onorată așa cum se cuvine. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost și anul acesta alături pentru a-i comemora pe eroii mineri și militari de la Mina Livezeni, pentru a le consti și în acest fel memoria”, a declarat directorul EM Livezeni, ing. Eusebiu Durbacă.
Prefectul județului Hunedoara – Petru Călin Marian, senatorul Lucia Muntean, deputatul Vetuța Stănescu, primarul municipiului Petroșani – Tiberiu Iacob Ridzi, administratorul public al județului Hunedoara – Costel Avram, subprefectul județului Huneodara – Gheorghe Bogdan Urdea, viceprimarul municipiului Petroșani – Mariana Ghioc, administratorul special al CEH – Cristian Roșu, consilierii județeni Marin Coltescu, Ioan Rus, Gabriel Pîrvuța și Adrian Zvâncă, secretarul de stat în Ministerul Energiei – Casian Nițulescu, directorul general al CEH – Samuel Dioane, ofieri rezerviști din cadrul Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Valea Jiului, preotul ortodox Gabriel Bulf și alții au fost prezenți la această emoționantă ceremonie, demonstrând astfel că drama colectivă din 29 noiembrie 1980 nu poate fi ștearsă din memoria comunității hunedorene, așa cum nu poate fi suficient onorată prin cuvinte sau gesturi. Din acest motiv, ceremonia a fost una fără discursuri, ci doar cu rugăciuni și depuneri de coroane de flori, dar mai ales cu emoții aparte pentru cei care-și amintesc acele zile de lacrimi, durere și suferință.
Dincolo de haina de politician pe care o poartă astăzi, senatorul Lucia Muntean nu uită că, educator fiind la momentul producerii acelei tragedii, a trăit profund durerea acesteia, alături de copiii și rudele celor decedați sau accidentați: ”Istoria Văii Jiului a fost mereu un film alb-negru. Și poate de multe ori negru, datorită accidentelor tragice petrecute în minele de aici. În ultima jumătate de secol, în exploziile din minele Văii Jiului au murit peste 100 de mineri și au fost răniți tot atâția. Astăzi comemorăm moartea a 53 de mineri, ca urmare a exploziilor petrecute la mina Livezeni în anul 1980, la 29 noiembrie. Pe lângă cei decedați, au fost răniți alți 77 de mineri, soldați în termen și salvatori minieri. Celor 75 de copii rămași orfani, aplaudați înainte pentru curajul taților lor, a trebuit să le ștergem îndelung lacrimile, în grădinițele și școlile noastre și să le explicăm … ce? Că tații lor lucrau în condiții primitive? Că sub cerul liber, „mândria de a fi miner” nu avea nicio legătură cu realitatea din adâncuri? La câteva zile de la accidentul de la Livezeni, într-o seară, ne-a vizitat un bun prieten, salvator minier care a fost ACOLO. „De când am fost acolo, nu mai pot dormi, spunea el. Dacă adorm, am același coșmar și mă trezesc speriat. Dacă stau treaz, numai la asta mă gândesc!” Și cu lacrimi în ochi ne-a povestit cum și-a găsit un prieten sfârtecat în explozie și cum a scormonit împrejur ca să-i găsească celelalte părți ale trupului, dar nu le-a găsit pe toate. Am ascultat și ne-am cutremurat. Erau printre cei morți și oameni pe care îi cunoșteam. Am plâns și am tăcut apoi o seară întreagă, gândindu-ne la suferința celor duși, dar și la durerile celor răniți și ale atâtor familii. Au trecut 42 de ani de atunci și poveștile Văii Jiului continuă. În ciuda minelor închise, în ciuda pierderilor de vieți omenești și chiar în ciuda condițiilor inumane în care muncesc și ASTĂZI minerii. Pentru Valea Jiului, 29 noiembrie este zi de doliu. Zi de doliu pentru cei ale căror lămpașe s-au stins definitiv în suflul acelor explozii. Azi nu putem spune decât: „Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească pe cei plecați dintre noi!”, mărturisește Lucia Muntean.
Iar astfel de amintiri sunt sute, poate chiar mii în memoria și inimile oamenilor din Petroșani, din Valea Jiului, pe care tragediile din minele de cărbune i-au schimbat pentru totodeauna. Iar drama colectivă din 29 noiembrie 1980 rămâne în amintirea noastră şi a celor care ne vor urma drept una dintre cele mai triste și grele zile din istoria mineritului din Valea Jiului şi din România.
