Pompierii hunedoreni vor fi la datorie și în noaptea de la cumpăna anilor

Home Stiri la zi Pompierii hunedoreni vor fi la datorie și în noaptea de la cumpăna anilor
Pompierii hunedoreni vor fi la datorie și în noaptea de la cumpăna anilor

În zilele ce vor urma, salvatorii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Iancu de Hunedoara” al județului Hunedoara vor monitoriza permanent dinamica intervențiilor la nivel județean, iar la nevoie vor fi dispuse măsuri imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în sprijinul cetățenilor.

Sg. maj. Mateuț Roxana Caterina de la Biroul de presă al ISU Hunedoara spune că, în plan operațional, peste 160 de pompieri vor fi zilnic la datorie și vor asigura intervenția promptă în caz de urgență, cu mijloacele tehnice din dotare. Răspunsul la urgențele medicale se va efectua prin intermediul a 13 echipaje SMURD, care vor asigura primul ajutor medical și transportul persoanelor aflate în dificultate, la unitățile spitalicești.

În domeniul preventiv, pentru depistarea și înlăturarea potențialelor cauze care pot genera incendii, încă de la sfârșitul lunii noiembrie, inspectorii de prevenire au derulat controale, la unitățile de alimentație publică, construcții și spații comerciale, lăcașuri de cult, amenajări temporare destinate organizării unor evenimente legate de datini și obiceiuri specifice sezonului rece, în vederea verificării respectării prevederilor legale.

Pentru seara de Revelion, purtătorul de cuvânt al ISU Huendoara atrage atenția în special la utilizarea jocurilor de artificii, întrucât în anii anteriori utilizarea necorespunzătoare a materialelor pirotehnice s-a soldat și cu evenimente grave.

De aceea, e bine să cunoașteți principalele reguli pe care trebuie să le respectați pentru a nu vă pune viața în pericol:

– Nu permiteți copiilor jocul cu petarde și artificii.

– Nu utilizați artificiile, petardele și alte mijloace pirotehnice în încăperi și spații închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc sau terase.

-Folosiți doar materialele pirotehnice din categoria celor admise la comercializare și care prezintă un pericol redus pentru utilizatori.

– Nu uitați să aveți grijă și de necuvântătoarele de lângă voi! Majoritatea animalelor nu privesc această distracție la fel ca noi, ci dimpotrivă, se sperie și se agită din cauza zgomotelor produse de pertarde și artificii.

Dacă vă confruntați cu o situație de urgență, nu ezitați să apelați numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

Mai multe informații utile despre prevenirea situațiilor de urgență care vă pune în pericol viața, dar și bunurile, găsiți pe platforma https://fiipregatit.ro/