Dorința firescă a autorităților publice locale de a implementa cât mai multe proiecte de imvestiții publice, îndeosebi cu fonduri europene este uneori frânată de problemele pe care le pun antreprenorii care câștigă licitații pentru implementarea unor proiecte și care, mai apoi, nu-și respectă, din varii motive, angajamentele.
Este și cazul unui proiect semnalat de primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță. Acesta arată că pentru execiția proiectului de eficientizare energetică a Grădiniței „Lumea Copiilor”, situată pe strada Aleea Narciselor, nr. 11, asocierea formată din societățile comerciale RAMALINSTAL PROJECT SRL, BSKMSK SRL și RAMALI CONSTRUCT SRL, constituită în baza Acordului de Asociere nr. 1 din 17.03.2025, NU A RESPECTAT TERMENUL DE EXECUȚIE PREVĂZUT ÎN CONTRACT, fapt care generează nu doar sincope în derularea procesului educațional de la această unitate de învățământ, ci aduce și o serie de prejudicii administrației publice locale, ceea ce în opinia edilului, este inadmisibil.
„Sunt profund nemulțumit de această situație! Nu putem accepta ca proiectele importante pentru comunitatea noastră să fie întârziate din cauza unor firme care nu își respectă angajamentele și obligațiile asumate prin contract. Mai mult decât atât, nu este prima experiență nefericită pe care o avem cu una dintre aceste societăți. Am întâmpinat probleme și în cazul lucrărilor de la Blocul 17, unde a fost implicată firma BSKMSK SRL. Consider că astfel de situații sunt inacceptabile și că trebuie să existe responsabilitate din partea tuturor celor care câștigă contracte cu bani publici. Banii publici, timpul și încrederea cetățenilor trebuie respectate!”, arată primarul Lucian Resmeriță.
În aceste condiții, primarul Lucian Resmeriță spune că Primăria Municipiului Lupeni va acționa ferm și va urma toate căile legale pentru:
- REZILIEREA CONTRACTULUI, ca urmare a nerespectării obligațiilor contractuale;
- RECUPERAREA PREJUDICIULUI CREAT, inclusiv prin acționarea în instanță a asocierii de firme;
- TRAGEREA LA RĂSPUNDERE A CELOR VINOVAȚI, în condițiile legii.
„Nu vom tolera lipsa de responsabilitate și nu vom permite ca asemenea situații să afecteze proiectele destinate copiilor și comunității din Lupeni. Cine își asumă un contract trebuie să îl și respecte! Iar cine nu își îndeplinește obligațiile trebuie să suporte consecințele legale!”, a avertizat primarul Lucian Resmeriță.
Municipalitatea din Lupeni s-a mai confruntat din nefericire cu astfel de situații care, deși nu sunt multe, au generat întârzieri foarte mari în execuția unor proiecte importante de investiții, costuri adiacente crescute și firești nemulțumiri din partea cetățenilor.











