Proiect de IMPACT cu valoare adăugată la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani

Home Educație Proiect de IMPACT cu valoare adăugată la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani
Proiect de IMPACT cu valoare adăugată la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani

Puterea exemplului este cel mai bun mijloc de a le demonstra tuturor că, în orice domeniu de activitate, dar mai ales în cel educațional, valoarea unei idei curajoase și ambiția de a o duce la bun sfârșit este mai mult decât benefică. Este și ceea ce au reușit să facă elevii reuniți în cadrul Clubului IMPACT ”Români cu Normă Întreagă” de la Școala Gimnazială ”I. G. Duca”, mobilizați de liderul lor, prof. Cornelia Alexandrina Manițiu, dascăl de istorie la această școală.

Împreună, elevi și profesori, aceștia au demarat în luna noiembrie a anului trecut proiectul intitulat ”Generația Hi-Tech”. ”Ideea a venit din partea membrilor voluntari ai clubului. Aceștia au dorit să dea o mână de ajutor în ceea ce privește menținerea unui nivel ridicat al actului educațional din școala lor, înțelegând că, în contextul economic actual, administrația nu poate răspunde întotdeauna prompt nevoilor tuturor. Așa că, și-au propus ca, pe parcursul acestui an școlar, să realizeze o serie de activități menite să aducă fonduri suplimentare pentru a dota școala cu un număr de 47 de device-uri, necesare pentru derularea, în condiții optime a procesului instructiv-educativ”, spune prof. Cornelia Alexandrina Manițiu, lider al Clubului IMPACT ”Români cu Normă Întreagă” de la Școala Gimnazială ”I. G. Duca” din Petroșani.

Demersului acestora li s-au alăturat și profesorii Cristina Tudorașcu, Diana Tămași, Anca Simona Manoliu și Alexandru Cozma, precum și prof. Aurelian Epuraș care, prin intermediul Asociației ”Fabrica de Pian” a susținut demersurile clubului, venind cu experiența desfășurării proiectelor în folosul comunității.

În prima etapă, voluntarii, au urmărit să găsească parteneri dornici să susțină acest proiect și, din fericire, au și reușit. Ca urmare, alături de ei, a venit firma ”COFACE for Trade”, o companie care lucrează în centrul economiei mondiale, sprijinind circa 50.000 de clienți să construiască afaceri de succes în peste 100 de țări. Printre valorile promovate de această firmă se numără responsabilitatea, încrederea, curajul și colaborarea, valori care sunt comune cu cele ale membrilor clubului Impact, motiv pentru care drumurile acestora s-a intersectat în mod fericit.

Cum a evoluat proiectul? Mai întâi, folosindu-și creativitatea, abilitățile și competențele, voluntarii au creat un număr de 123 de ornamente de Crăciun, care au fost oferite apoi angajaților firmei partenere. Prof. Cornelia Alexandrina Manițiu menționează că aceste ornamente au fost realizate în urma mai multor activități în care elevii și profesorii implicați în proiect au primit și ajutorul părinților, partenerii tradiționali ai școlii. În schimbul acestor cadorui de suflet, COFACE a făcut o donație generoasă, prin intermediul Asociației ”Fabrica de pian” care, completată de un discount la fel de generos oferit de firma CALLISTO SRL din Petroșani, a permis achiziționarea unui număr de 10 laptop-uri performante pentru activitățile didactice ale tot atâtor clase de gimnaziu.

Cele 10 laptop-uri au fost distribuite oficial către clasele copiilor implicați în această inițiativă, iar evenimentul a fost marcat și printr-o scurtă festivitate la care au fost invitați să participe, pe lângă membri ai Clubului IMPACT Români cu Normă Întreagă” de la Școala Gimnazială ”I. G. Duca” din Petroșani, diriginți ai claselor beneficiare, președintele Asociației partenere ”Fabrica de pian”-prof. Aurelian Epuraș și conducerea executivă a unității de învățământ, respectiv prof. Ștefan Demeter – director, prof. Cristina Mihaela Lăcătuși și prof. Gabriela Ramona Asan – directori adjuncți.

”Vă felicit pentru felul în care ați demarat, cu un atât de important succes, acest proiect cu valoare adăugată, care aduce un plus de calitate în derularea activităților educaționale din școala noastră. Suntem cu toții mândri de atitudinea voastră, de implicarea în viața școlii și în viața comunității și vă mulțumesc pentru acest lucru. Succes mai departe în activitățile de voluntariat pe care le desfășurați”, a spus prof. Ștefan Demeter directorul Școlii gimnaziale ”I.G. Duca”.

Pentru prof. Aurelian Epuraș, care în calitate de președinte al Asociației ”Fabrica de pian” a adus și alte importante resurse pentru dezvoltarea actului educațional de la această instituție de învățământ etalon în Valea Jiului, implicarea în acest proiect este văzută, firesc, drept încă o datorie îndeplinită. ”Atunci când am înființat Asociația ”Fabrica de pian” ne-am propus să facem exact acest lucru: să venim în sprijinul școlii noastre, al elevilor noști, al colegilor profesori, cu ceea ce au nevoie pentru a genera performanță în activitatea lor. Evident că am sprijinit și acest proiect excepțional al colegilor de la Clubul IMPACT condus de doamna profesor Cornelia Alexandrina Manițiu și nu pot decât să mă bucur acum, de acest prim succes al acestui proiect pentru care îi felicit pe toți cei implicați”, a spus prof. Aurelian Epuraș.

Proiectul ”Generația Hi-Tech” derulat de voluntarii Clubului IMAPCT ”Români cu Normă Întreagă” de la Școala Gimnazială ”I. G. Duca” din Petroșani va continua și în acest an, acum cu și mai multă încredere dobândit odată cu această primă reușită, pentru că aceștia își doresc să contribuie la dotarea fiecărei clase din această școală cu câte un laptop similar celor 10 care deja au intrat în inventarul de material didactic al școlii grație acestui ambițios și generos proiect de nota zece! Zece cu felicitări!