Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva are de acum un compartiment funcțional destinat tratării pacienților cardiaci critici. Realizarea acestei investiții este o premieră pentru județul Hunedoara și reprezintă o încununare a eforturilor conducerii Consiliului Județean Hunedoara de a le oferi pacienților cele mai bune condiții de tratament la spitalul din Deva.
La etajul al II-lea al spitalului s-au finalizat lucrările de amenajare a Unității de Supraveghere și Tratament Avansat a Pacienților Cardiaci Critici (USTACC), care va funcționa ca un compartiment de terapie intensivă. Secția Cardiologie beneficiază și de un angiograf ultra-modern, dar și de alte echipamente necesare monitorizării și tratării pacienților cu anumite patologii cardiace.
„Sănătatea populației din județul Hunedoara este mai presus de orice. Consider că dacă avem cetățeni sănătoși, vom putea progresa ca județ. Am avut mare încredere în această idee a mea de a avea la Deva atât USTACC, cât și un angiograf și iată că avem posibilitatea să facem inaugurarea acestui compartiment. Sper ca în scurt timp la spitalul din Deva să se poată monta stenturi pacienților care au nevoie de aceste dispozitive. Avem medici cardiologi pregătiți, tot personalul din secție este trimis la specializare, avem condiții similare unei secții dintr-un spital universitar” a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Cu această investiție, Spitalul Județean de Urgență Deva se apropie tot mai mult de performanțele unei clinici universitare.
„Cu ajutorul acestor dotări se va putea organiza, în cadrul secției noastre, asistența pacientului critic coronarian cardiac. USTACC este acum dotată cu tot ceea ce trebuie la toate nivelurile, s-au respectat absolut toate specificațiile date de normative. Unitatea va găzdui și pacienții care vor fi tratați în laboratorul de cardiologie intervențională, dotat la rândul său cu tot ceea ce este necesar. Avem un angiograf care este vârf de gamă la nivel mondial. Acest lucru ne face bucuroși și, în același timp, sperăm că în următorii ani vom putea atinge performanțele din clinicile universitare. Angiograful ne permite diagnosticarea cardiopatiei ischemice, a stenozelor coronariene și a infarctului miocardic acut, precum și tratamentul acestor afecțiuni, respectiv dilatările de artere coronare sau montarea de stenturi”, spune dr. Constantin Blaj, șeful Secției Cardiologie a SJU Deva.
Compartimentul USTACC cu 10 paturi este găzduit într-un sector aflat în prelungirea Secției Cardiologie și este legat printr-un hol comun cu spațiul unde este amplasat angiograful, un echipament vital pentru realizarea de investigații și intervenții cardiologice de înaltă fidelitate.
„Acest compartiment este „inima” cardiologiei, fără acest compartiment nu ne putem desfășura activitatea corespunzător. Avem deja în Secția Cardiologie o unitate de terapie intensivă coronariană (UTIC), dar ea nu este dotată la nivelul acestui nou compartiment, USTACC. Datorită noilor dotări, pacienții vor fi mult mai bine monitorizați și stabilizați cu ajutorul aparaturii de înaltă performanță”, adaugă dr. Emil Stoica-Mariș, managerul SJU Deva.
La Deva vor putea fi efectuate intervenții care, în prezent, se pot realiza doar în spitalele din centrele universitare. Odată cu crearea USTACC, pacienții cardiaci critici vor putea fi tratați la Deva, nemaifiind necesar transferul în alte localități.
Valoarea totală a investiției realizată din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara se ridică la 984.427,61 lei (TVA inclus), iar lucrările pentru amenajarea USTACC au demarat la finele lunii august 2022. La această sumă se adaugă o cofinanțare de 10%, în valoare de 5.778.000 lei, destinată achiziționării angiografului și altor echipamente necesare intervențiilor cardiologice specifice. Fondurile au fost alocate în luna mai 2022 prin hotărâre a Consiliului Județean Hunedoara, iar Ministerul Sănătății a asigurat diferența de bani pentru echiparea Secției Cardiologie a SJU Deva.