Reputatul artist și pasionatul profesor Radu Dacian Chința, de la Clubul copiilor Valea Jiului este inițiator al unui inedit concurs regional destinat elevilor angrenați în cercurile de desen, literatură, artă ale cluburilor copiilor din regiunea Hunedoarei și a județelor limitrofe.
Intitulat ”Invitație la Ilustrație” (CAER 2023 -915) concursul, care se află deja la cea de-a doua ediție, se adresează elevilor creativi și talentați atât la ilustrație cât și la literatură. ”Ne dorim să facem o radiografie a societății românești din anul 2023. Se pot constitui echipe de doi elevi, în care unul se ocupă de ilustrație, iar cel de-al doilea de partea de eseu. Cel mai important criteriu de evaluare este calitatea și originalitatea atât a textelor cât și a ilustrațiilor”, spune prof. Radu Dacian Chința.
Potrivit regulamentului concursului, participarea se face prin trimiterea fizică a ilustrațiilor și online a textului, după cum urmează:
- Povestea în format digital .doc, împreună cu fișa de înscriere format .doc vor fi trimise pe adresa de email: ilustratia.ro@gmail.com , până la data de 15 MAI 2023;
- Lucrările (ilustrații, reportaje, eseuri, benzi desenate), acordul de parteneriat semnat şi ştampilat în două exemplare, un plic autoadresat şi timbrat corespunzător pentru expedierea diplomelor vor fi expediate până la 15 MAI 2023, pe adresa: Clubul Copiilor Valea Jiului, locația Petrila, Str. T. Vladimirescu nr. 3, cod poştal 335800, telefon: 0254550781, e-mail: ilustratia.ro@gmail.com, persoană de contact: prof. Chinţa Radu Dacian, tel. 0740134813.
Secţiunile concursului ”Invitație la Ilustrație” sunt:
1. Ilustrație umoristică: se vor realiza ilustrații după situații amuzante întâlnite în viața de zi cu zi la clasă, la școală sau în oraș. Nu se vor folosi numele reale ale persoanelor care apar în poveștile ilustrate. Fiecare ilustrație va fi însoțită de text în format .doc.
2. Reportaj ilustrat: se adresează elevilor cu talent jurnalistic dar și artistic. Vor fi prezentate reportaje reale sau imaginare din comunitatea din care face parte realizatorul. Fiecare ilustrație va fi însoțită de text în format .doc.
3. Eseu ilustrat: se vor realiza ilustrații și eseu după o temă imaginată de elev, de ficțiune. Fiecare ilustrație va fi însoțită de text în format .doc.
4. Povești populare ilustrate: Se vor rescrie povești populare clasice și se vor ilustra în orice tehnică dorește autorul.
Concursul se adresează elevilor din categoriile de vârstă: 7-10 ani; 10-13 ani; 14-16 ani; 17-18 ani.
”Fiecare cadru didactic poate participa cu eleviii coordonați de acesta la oricare secțiune (o lucrare acceptată conține cel puțin o ilustrație și un text original de minim 15 rânduri de text, iar maxim 4 ilustrații și 40 de rânduri de text format Times New Roman de 12). Se vor acorda premiile I, II, III și mențiune la fiecare categorie de vârstă și la fiecare secțiune, respectând proporția de 25% premii din totalul participanților. Lucrările premiate vor fi publicate în revistă. Un articol poate avea autori comuni, atât elevul cât și profesorul care îl coordonează, deoarece considerăm că un elev are nevoie de îndrumare pentru a-și exprima liber sentimentele și gândurile. Cadrele didactice coordonatoare vor primi adeverință de participare și de publicare de articol cu ISSN în revistă, însă numai pentru lucrările calificate în concurs și publicate. Lucrările înscrise în concurs devin proprietatea revistei cu ILUSTRAȚIA – ISSN 2821 – 6318 și nu mai pot fi publicate în altă parte. Dacă există o poveste bună dar o ilustrație slab calitativă, va fi publicată și ilustrația refăcută, dar nu va fi premiată. La fel și în cazul textelor slab calitatative cu ilustrații foarte bune”, explică prof. Radu Dacian Chința.
De asemenea, acesta atrage atenția că vor fi descalificate: reproducerile, lucrările care nu respectă tematica concursului, copiile, desenele ce dovedesc intervenția adulților, lucrările plagiat sau care instigă la ură, extremism și nerespectarea legii. Pentru lucrările realizate digital autorii își asumă legalitatea folosirii softurilor.
Pentru participarea la concursul ”Invitație la Ilustrație” NU se percepe taxă de participare.