În cadrul programului de investiții derulate în ultimii ani cu fonduri europene pe Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), apa Serv Valea Jiului a reușit să ducă la bun sfârșit o serie de investiții în reabilitarea și modernizarea rețelelor publice de apă potabilă și canalizare și chiar să realizeze unele investiții în extinderea acestora către noi consumatori.
În mod firesc, acolo unde lucrările au fost finalizate, activitatea de furnizare a serviciilor de apă și canalizare a trecut automat pe noile rețele, îndeosebi în zona urbană, ca cartierele de blocuri, în acest caz lucrurile fiind ceva mai simple, având în vedere că operatorul a realizat lucrările până la branșamentele de la fiecare scară de bloc. În ceea ce privește gospodăriile idividuale, lucrurile merg ceva mai greu, pentru că în aceste cazuri branșamentul la noile rețele este decizia și atributul proprietarilor.
Din păcate, în mod paradoxal, din comoditate sau din diverse alte motive, destul de greu de înțeles, aceștia refuză racordarea la noile rețele de apă și canalizare, modernizate, preferând să utilizeze în continuare cele vechi. Potrivit directorului general al Apa Serv, ing., Cristian Ionică, astfel de situații trenează și de mai bine de un an de zile de la darea în folosință a noilor rețele realizate în cadrul investițiilor POIM. Motiv pentru care Apa Serv a început demararea unei campanii de conștientizare a cetățenilor cu privire la beneficiile transferului de branșament pe noile rețele și de informare asupra riscurilor pe care le implică dezinteresul față de această problemă.
”Avem situații unde lucrările de investiții sunt finalizate de aproape un an și unde încă oamenii care pot beneficia de acestea nu s-au racordat la noile rețele, preferând utilizarea celor vechi. Derulăm, în prezent, o campanie de informare și conștientizare a cetățenilor pe acest subiect, dorind pe de o parte să le aducem la cunoștință beneficiile branșării la noile rețele și, pe de altă parte, riscurile pe care le implică rămânerea pe vechile rețele. În plus, am instituit și o serie de facilități și gratuități pentru acest serviciu”, a declarat Cristian Ionică, directorul general al ASVJ.
Spre exemplu, în această perioadă, această campanie se derulează în zona satelor Jieț, Dobrești, Popi, aparținătoare orașului Petrila. Aici, pe POIM a fost construită o rețea nouă de aducțione, conectată la Uzina de apă de la Jieț, aducțiunea având aproximativ 4 km și se întinde de pe Jieț, spre Dobrești și Popi ajungând până în orașul Petrila. Potrivit șefului serviciului Exploatare al ASVJ, ing. Florin Ciucur, această nouă rețea asigură o rezervă de înmagazinare de 7.000 mc și un debit de 50 l/s oferind parametri de calitate a serviciului de alimentare cu apă la cel mai înalt standard. În aceste condiții, este absolut de neînțeles de ce locuitorii celor trei sate ezită să se racordeze la noua rețea. ”Sigur că nu putem să obligăm oamenii să se racordeze la noile rețele, chiar dacă avantajele sunt mai mult decât evidente. Pentru că în ceea ce privește vechile rețele, care sunt foarte vechi și care după iarna aceasta, au început să cedeze și să apară tot mai multe spărturi, cu efecte vizibile în ceea ce privește parametri de presiune și debit, cu tot mai multe restricții, noi am demarat o campanie de informare a cetățenilor din zonă cu privire la riscul de a rămâne fără apă potabilă dacă nu vor trece pe noile rețele. Echipele noastre nu mai fac față la numărul mare de intervenții care necesită săpături și suduri pe vechile rețele și, pentru că în zonă avem o rețea nouă de alimentare cu apă, nu vom mai putea asuma responsabilitatea privind calitatea apei potabile sau sistarea accidentală sau totală a componentelor sistemului de alimentare vechi”, explică ing. Cristian Ionică.
Soluția este însă una cât se poate de simplă și de ieftină. Șeful Serviciului Exploatare al ASVJ, ing. Florin Ciucur explică: ”În general reticența oamenilor în ceea ce privește branșarea la noua rețea vine de la faptul că trebuie să facă un branșament nou și asta presupune realizarea unei săpături de 1 până la 3 metri. Noi însă venim în sprijinul lor și asigurăm utilajele și logistica necesară ca să se poată branșa la noua rețea.”
Mai mult, directorul general al ASVJ spune că au fost instituite și o serie de alte facilități în această direcție. ”Am redus numărul de documente necesare pentru încheierea noului contract, la doar două, respectiv: copie după cartea de identitate și copia actului de proprietate sau a dreptului de folosință a acesteia sau, în cazul în care acesta lipsește, o declarație pe propria răspundere. Contractul este întocmit pe loc și se semnează în aceeași zi în care s-a făcut solicitarea. Mai mult, pentru toate branșamentele noi care se fac pe rețelele realizate în cadrul programului POIM, taxa de sigilare și taxa de aviz branșament nu se mai achită. În plus, Apa Serv asigură inclusiv instalarea gratuită a apometrului pentru contorizarea consumului. La toate acestea, se adaugă faptul că racordarea la noile rețele garantează furnizarea serviciului în condiții de maximă calitate și asigurarea parametrilor de presiune și debit optimi”, precizează ing. Cristian Ionică, director general al ASVJ.
În aceste condiții, proprietarii de gospodării din zonele Jieț, Dobrești, Popi sunt invitați să profite de aceste facilități, mai ales că în această perioadă, echipele de la Apa Serv vor acționa în zonă pentru realizarea mai multor transferuri de branșament la noua rețea de apă potabilă. Conducerea ASVJ informează că, în perioada următoare, vor fi derulate campanii similare și în alte localități ale Văii Jiului, acolo unde pe fondul finalizării lucrărilor de reabilitare și extindere a noilor rețele de apă și canalizare, cele vechi nu vor mai putea beneficia de mentenanță și, în timp, vor fi dezafectate.