În perioada 27 – 30 martie 2023, Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului – Universitatea din București organizează cea mai importantă întâlnire a membrilor Rețelei Europene a Geoparcurilor din acest an. Este pentru prima dată când România găzduiește un eveniment UNESCO de o asemenea anvergură internațională.
Întâlnirile de acest tip, organizate de fiecare dată de un alt geoparc, reprezintă forul major de decizie a strategiei de dezvoltare a rețelei, facilitând schimburi de experiență și bune practici, precum și identificarea unor noi proiecte și posibilități de cooperare și promovare. Participanții sunt specialiști de nivel internațional în evaluarea patrimoniului geologic, natural cultural, geoconservare, turism, educație, planificare teritorială și proiecte de cooperare internațională.
La discuții vor lua parte și reprezentanți ai UNESCO, ai Rețelei Globale a Geoparcurilor și ai unor organisme internaționale precum International Union of Geological Sciences (IUGS) și International Union for Conservation of Nature (IUCN). Lor li se vor alătura reprezentanți ai Universității din București, ai Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, autorități și parteneri ai Geoparcului Țara Hațegului.
Tema principală a întâlnirii este dedicată obiectivelor de dezvoltare durabilă și a modului în care geoparcurile, prin colaborarea cu universitățile, pot folosi rezultatele proiectelor de cercetare pentru susținerea dezvoltării socio-economice a teritoriilor lor, recunoscute internațional ca desemnări UNESCO.
O noutate în istoria întâlnirilor Rețelei o constituie organizarea unei sesiuni deschise, cu ateliere de lucru, în care oaspeții din geoparcurile europene vor discuta direct cu partenerii locali ai Geoparcului: asociații, școli, tineri voluntari. O temă specială va fi dedicată oportunităților de colaborare dintre geoparcuri și consorțiul universitar european CIVIS, din care face parte și Universitatea din București. Excursiile de teren la principalele obiective de vizitare ale geoparcului vor completa experiența experților străini.
Evenimentul este o foarte bună ocazie pentru Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului de a le prezenta colegilor din 28 de țări rezultatele activităților, proiectele, partenerii, oamenii și produsele zonei. Este o bună oportunitate de a promova valorile naturale și culturale din Țara Hațegului, din județul Hunedoara și din România.
Creată în anul 2000, Rețeaua Europeană a Geoparcurilor (European Geoparks Network – EGN) reunește în prezent 94 de teritorii din 28 de țări de pe continentul nostru. Conceptul de geoparc s-a bucurat de succes la nivel mondial, așa că în anul 2004 a fost creată Rețeaua Internațională a Geoparcurilor (Global Geoparks Network – GGN) care, în 17 noiembrie 2015, a obținut recunoașterea UNESCO prin Programul pentru Geoștiințe și Geoparcuri. La nivel mondial, Rețeaua Internațională a Geoparcurilor cuprinde 177 de teritorii din 46 de țări. Numărul geoparcurilor cu recunoaștere UNESCO crește în fiecare an, pe măsură ce noi teritorii sunt evaluate și acceptate ca membre ale importantului organism internațional.
Pe lângă Geoparcul Țara Hațegului, România are, din 2022, un al doilea teritoriu geoparc cu recunoaștere UNESCO, Geoparcul Ținutul Buzăului. Alte trei teritorii sunt în diverse faze de pregătire în vederea evaluării. Este vorba despre Oltenia de sub Munte (județul Vâlcea), Carpaterra (județul Brașov) și Dobrogea Chimerică (județul Tulcea). Universitatea din București și Forumul Geoparcurilor sunt cele care susțin din punct de vedere științific constituirea de teritorii coerente în măsură să obțină prestigioasa recunoaștere de geoparc internațional UNESCO.
Această a 47-a întâlnire a Rețelei Europene a Geoparcurilor este organizată de Universitatea din București împreună cu Consiliul Județean Hunedoara, Primăria Orașului Hațeg și Asociația Intercomunală Țara Hațegului, cu susținerea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Partenerii evenimentului sunt Destinația Ecoturistică Țara Hațegului – Retezat, SC Adaconi srl Hațeg, Banca Transilvania, DIGI, Asociația Femeilor din Santamaria – Orlea, Asociația Drag de Hațeg, Liceul „I.C.Brătianu” Hațeg. Parteneri media ai acestui eveniment sunt: Radio România Internațional, Radio România Cultural, Agerpres, Antena 3 Deva, BIG FM, Accent Media, Replica Info HD, Cronica Văii Jiului și Ziarul Exclusiv