Renumitul director de scenă Victor Ioan Frunză și apreciata scenografă Adriana Grand sunt artizanii unui nou spectacol de mare calibru, pus în scenă la Petroșani, împreună cu echipa Teatrului Dramatic ”I.D. Sîrbu” în calendarul stagiunii 2022/2023.
Premiera spectacolului ”Omul cu mârțoaga” de George Ciprian va fi prezentată publicului din Valea Jiului, pe scena teatrului din Petroșani sâmbătă, 18 martie 2023, de la ora 18,00 în fața unei săli arhipline, conducerea instituției de cultură anunțând deja că toate biletele pentru acest eveniment au fost epuizate.
Nu e de mirare, dacă avem în vedere doar faptul că piesa lui Ciprian, publicată în 1927, se joacă cu un uriaș succes, de aproape o sută de ani, iar producția de la Petroșani beneficiază de conducerea de scenă a valoroșilor oameni de teatru Victor Ioan Frunză și Adriana Grand. Aceștia nu sunt, de altfel, la prima colaborare cu teatrul din Valea Jiului, sub bagheta regizorului Victor Ioan Frunză fiind jucat cu succes, mulți ani la rând, de la premiera din aprilie 2016, spectacolul ”Anastasia – poveste de cartier”, o inedită reinterpretare a piesei ”Domnișoara Anastasia” de George Mihail Zamfirescu.
Și piesa lui George Ciprian, ”Omul cu mârțoaga” a mai fost jucată pe scena teatrului din Petroșani, în 1985. Pe scurt, spectacolul prezintă povestea unui arhivar pasionat de curse de cai, Chirică – un personaj aparent șters, umil, resemnat, dar care crede cu tărie în idealul său și reușește să le arate tuturor că are dreptate. Datorită pasiunii sale, cumpără un cal de curse, mârțoaga Faraon al V-lea care ajungea mereu pe ultimul loc la linia de sosire. Împotriva tuturor, a societății și a familiei, acesta crede în calul său și nu îl înstrăinează indiferent de costuri.
În producția maestrului Victor Ioan Frunză, în rolul principal (Chirică) a fost distribuit apreciatul actor Mihai Sima. Prezent la conferința de presă de dinaintea premierei, alături de colegii săi Patricia Buraga, Oana Liciu Gogu, Cosmin Brehuță și copiii Marina Țucă și Călin Manițiu, co toții fiind protagoniștii rolurilor principale, Mihai Sima s-a declarat deosebit de încântat de acest rol cu care s-a mai întâlnit în facultate, apreciind că textul piesei lui George Ciprian este probabil cel mai bine scris text dramatic din perioada interbelică. ”Este un text foarte frumos, cu o poveste foarte frumoasă și, ca să-l citez pe domnul Victor Ioan Frunză, ”este o poveste despre bunătate, speranță și prostie”. Pe de altă parte, pot spune, așa cum o facem noi în general, în vocabularul din teatru, că rolul acesta al omului cu mârțoaga, mi se potrivește ca o mănușă, pentru că la fel ca și personajul pe care-l interpretez, și eu cred cu tărie în bunătatea oamenilor”, a declarat Mihai Sima.
Pentru tânăra actriță Patricia Buraga, rolul pe care-l va interpreta în această piesă (Soția ”omului cu mârțoaga”) este o adevărată provocare. ”Mă bucur că sunt distribuită într-un rol principal în acest spectacol, pentru că este primul meu rol să-i spunem mai consistent de când joc pe scena teatrului din Petroșani, dar și pentru că e un rol care nu e chiar ”pe mine” să zicem, deoarece joc rolul unei mame cu doi copii. Dar am avut sprijinul colegilor și știu că mă pot baza pe ei, atât pe scenă cât și în culise. Altfel, experiența pregătirii acestui spectacol sub bagheta domnului Victor Ioan Frunză a însemnat foarte mult pentru mine, în această experiență cu dumnealui cred că am evoluat foarte mult din punct de vedere artistic și mă simt foarte norocoasă că voi juca într-un rol consistent în acest spectacol”, a declarat Patricia Buraga.
Actrița Oana Liciu Gogu se consideră, la rândul ei, norocoasă, pentru că se află deja la al doilea spectacol a cărui conducere scenică este realizată de Victor Ioan Frunză. ”Eu am avut ocazia să mai lucrez cu domnul Victor Ioan Frunză și la spectacolul precedent ”Anastasia – O poveste de cartier”. E o șansă să lucrezi cu dumnealui! Și o bucurie mare! Pentru că e o șansă să te primească într-o distribuție, iar atunci când asta se întâmplă a doua oară, chiar poți să fii mândru ca actor”, spune Oana Liciu Gogu. Mai mult, aceasta apreciază că în spatele rolului său în distribuția spectacolului ”Omul cu mârțoaga” se va afla nu doar actrița Oana Liciu Gogu, ci și omul Oana Liciu Gogu, așa cum este el în toate zilele, dincolo de scenă.
Actorul Cosmin Brehuță, revine pe scena Teatrului ”I.D. Sîrbu” cu amintirile plăcute ale experienței similare trăite aici în 2013 când a ”aterizat” aici prima oară într-un spectacol, dar și cu experiența pe care a dobândit-o în toți acești ani la Teatrul ”Elvira Godeanu” din Tg. Jiu, pe care, pentru o perioadă de timp, l-a și condus ca manager. ”După prima mea expriență pe Valea Jiului, în 2007, am revenit constant la Petroșani, cel puțin de două-trei ori pe stagiune, ca să văd spectacolele jucate aici, iar în 2013 am avut și șansa primei mele colaborări cu echipa de aici, mai ales că pe unii dintre ei îi cunoșteam, cu unii m-am întâlnit chiar pe băncile școlii. Acum, având această șansă de a fi în distribuția spectacolului realizat sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză și cu scenografia, decorul și costumele doamnei Adriana Grand, cred că beneficiez de o întâlnire care, cum se spune, la noi în teatru, te poate transforma, pentru că un astfel de rol, Nichita, te poate face să descoperi în tine resurse pe care nu bănuiai că le ai, mai ales că spre deosebire de colegii mei, eu nu pot să spun că ”îmi vine mănușă” personajul pe care-l voi interpreta, mai ale că m-am întâlnit cu această piesă în facultate și, dintre toate personajele, cred că acest rol este ultimul pe care mă gândeam că aș putea să-l joc vreodată. Recunosc că mi-a dat și acum un pic de furcă acest rol și îi mulțumesc domnului Victor Ioan Frunză ale cărui indicații de scenă au fost esențiale pentru a face acest rol”, a declarat Cosmin Brehuță.
Ineditul acestui spectacol este dat și de rolul copiilor lui ”Chirică”, pe care-l interpretează doi copii talentați și entuziaști din ”gașca” micilor pasionați și iubitori de teatru ai actriței Bianca Holobuț, și anume Marina Țucă și Călin Manițiu. Aceștia sunt apreciați de întreaga echipă de producție, pentru seriozitatea și tenacitatea cu care au abordat, la repetiții, această experiență și colegii de scenă au convingerea că cei doi mici actori se vor bucura și de aprecierile publicului.
Din distribuția acestui spectacol mai fac parte: Mihai Alexandru, Laurențiu Vlad, Andrei Șchiopu, Robert Vladu, Bianca Holobuț, Bogdan Constantin Tălmaciu, Matei Șchiopu și Adela Predescu.
Fără îndoială, ”Omul cu mârțoaga” de G. Ciprian se anunță deja a fi o nouă piesă de rezistență în repertoriul Teatrului Dramatic ”I. D. Sîrbu” din Petroșani care nu trebuie ratată de iubitorii Thalei. Desigur, pentru că premiera din 18 martie 2023 este deja ”sold out”, vă recomandăm să vă rezervați din timp biletul pentru următoarea reprezentație, din 25 martie 2023, ora 18,00.