Câteva zeci de tineri inimoși, ambițioși, curajoși și implicați, s-au alăturat Subfilialei de Cruce Roșie din Vulcan, condusă de energicul și la fel de implicatul lor lider, Daniel Hălăstăuan, făcând posibil ca, în ultimii ani, sub egida acestei organizații să se desfășoare o seamă de activități demne de toată lauda și de tot respectul.
O parte din activitățile care au avut loc doar în ultimul an, au fost reamintite în ședința de bilanț a vechiului Comitet Director al Subfilialei de Cruce Roșie din municipiul Vulcan, al cărui mandat a începtat la data de 3 aprilie 2023. ”Au fost 4 ani în care, cu ajutorul și implicarea voluntarilor noștri, cărora le mulțumesc pentru tot sprijinul, am reușit să îndeplinim o serie de activități în care ne-am implicat, în condițiile în care activitatea noastră se derulează strict pe autofinanțare. Am reușit să creăm o serie de evenimente culturale, artistice, sportive pentru a atrage fonduri din bilete și donații, iar comunitatea locală a fost alături de noi, oferindu-ne posibilitatea ca, din fondurile strânse, să putem ajuta multe familii cu probleme sociale și fără venituri, oferindu-le sprijin mai ales în preajma sărbătorilor și bucuria de a avea, la rîndul lor, parte de sărbători mai frumoase. Poate cel mai important succes al nostru, în anul 2022, a fost acela în care am reușit să ne mobilizăm pentru a rezolva problema unei femei care locuia într-o mașină dezafectată, la marginea orașului. Cu sprijinul mai multor factori impolicați dar, mai ales, al tinerilor noștri voluntari, într-un timp record am amenajat o garsonieră veche, dintr-un spațiu părăsit, nelocuibil, într-o locuință mică, dar frumoasă, dotată corespunzător, pentru această femeie. Tot cu implicarea noastră am reușit să-i finalizăm cu succes dosarul pentru o pensie de handicap, astfel încât această femeie să aibă și un venit permanent și sigur. În altă ordine de idei, am fost fie co-organizatori, fie indirect implicați, fie invitați în cadrul a numeroase activități organizate de Primăria municipiului Vulcan, căreia de asemenea, îi mulțumim pentru deschidere, încredere și sprijin și amintesc aici doar Festivalul ”Castelul din Carpați”, competiția de schi de la Pasul Vîlcan, Zilele Municipiului ș.a. Felul în care am acționat și acționăm la acest tip de evenimente, priceperea voluntarilor noștri în ceea ce privește acordarea primului ajutor, au atras atenția și organizatorilor de evenimente din alte orașe și pot să vă spun, cu mândrie, că este deosebit de onorant pentru noi faptul că am fost invitați să asigurăm serviciile de prim ajutor la cel mai mare concurs de alergare din România, Ecomaratonul de la Moeciu, un eveniment cu o participare de peste 5000 de oameni, din care peste 2000 de concurenți. La toate acestea, ar mai fi de adăugat încă mult alte activități care au făcut vizibilă activitatea Subfilialei noastre și prin care, am convingerea că am reușit să răspundem prin fapte celor 7 principii definitorii ale Crucii Roșii. Mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit și mai ales voluntarilor noștri, care au fost, fără nici un pic de exagerare, excepționali”, a declarat Daniel Hălăstăuan.
Evident că, în fața unui astfel de raport de activitate dar mai ales cu atuul, recunoscut în ceea ce-l privește, de a fi dedicat proiectelor de voluntariat ale Crucii Roșii și, în general, extrem de implicat în viața comunității vulcănene, alegerea lui Daniel Hălăstăuan, pentru un nou mandat de 4 ani în fruntea Subfilialei locale de Cruce Roșie, nu a fost decât o simplă și firească formalitate.
De un vot unanim de încredere s-au bucurat și ceilalți reprezentanți aleși în noul Comitet Director al organizației, mai ales că cei invitați să facă parte din forul de conducere al Subfilialei din Vulcan a Crucii Roșii sunt oameni apreciați și respectați în comunitatea vulcăneană. Astfel, din Comitetul Director al Subfilialei de Cruce Roșie din Vulcan, din echipa președintelui Daniel Hălăstăuan vor face parte: Cristian Andrușca, Dorin Ioan Teodorescu, Alexandru Ile – vicepreședinți, respectiv Elisabeta Iliyes, Emil Părău, Florin Huluță, Daniel Lehăceanu, Florin Constantin Gherghina, Pompiliu Barbu, Virgil Sanda, Augustin Ianc, Alexandru Polgar și Raul Culcea – membrii, iar Simona Ceuță va îndeplini calitatea de secretar, echivalșentul funcției de director al Subfilialei.
Fiecare dintre cei aleși și-au exprimat totala implicare și susținere a proiectelor pe care Subfiliala de Cruce Roșie din municipiul Vulcan le va avea în perioada următoare. Iar dacă Daniel Lehăceanu sau Pompiliu Barbu, ambii consilieri locali, au dat asigurări că și administrația publică din municipiul Vulcan va susține, fără rezerve, voluntarii Crucii Roșii, asemenea oamenilor de afaceri Alexandru Ile, Alexandru Polgar și Emil Părău, noul secretar prof. Simona Ceuță a arătat că ”a fi voluntar înseamnă să simți cu adevărat bucuria de a fi un sprijin celorlalți”, în timp ce părintele Constantin Gherghina a precizat că ”fiecare faptă bună pe care o săvârșim pentru semenii noștri este una plăcută lui Dumnezeu și nici o faptă bună nu rămâne nerăsplătită”.
De o veridicitate cu putere de argument pentru succesul de care se bucură, la Vulcan, activitatea de Cruce Roșie, este și remarca făcută de Alexandru Ile: ”Când vine vorba de a face cu adevărat ceva pentru oameni, pentru comunitate, trăim vremuri în care, deseori, cei care pot, nu vor și cei care vor, nu pot! Din fericire, la Vulcan, sub emblema Crucii Roșii, suntem împruenă oameni care vrem și putem face acele lucruri pe care ni le-am propus pentru comunitatea noastră!”
Ambițiile Subfilialei de Cruce Roșie din municipiul Vulcan, pentru acest an și pentru cei 4 din mandatul noii echipe de conducere sunt, desiguri, mari. De la continuarea și extinderea cursurilor de prim ajutor în școli, de la promovarea și susținerea de proiecte sociale și cultural-sportive, de la continuarea actelor caritabile și până la diversificarea activităților organziației, toate aceste obiective constituie repere ale activiților viitoare ale echipei conduse de Daniel Hălăstăuan, în care iararhiile sunt doar pe hârtie, iar voluntariatul este atributul tuturor celor care s-au alăturat și se vor alătura acestui proiect.
Succes, tuturor!