Retroparada auto a Primăverii ajuge și la Petroșani, pe 29 aprilie

Home Stiri la zi Retroparada auto a Primăverii ajuge și la Petroșani, pe 29 aprilie
Retroparada auto a Primăverii ajuge și la Petroșani, pe 29 aprilie

Inedită și deosebit de apreciată, expoziția de autoturisme de epocă derulată itinerant, în mai multe localități din România, sub genericul ”Retroparada Primăverii” ajunge anul acesta și la Petroșani, unde va avea loc în data de 29 aprilie 2023, în Piața Victoriei, între orele 11,00 – 13,00.

Evenimentul este organizat de Retromobil Club România. La 25 de ani de la înființarea sa de către 21 de pasionați de vehicule istorice, Retromobil Club România constituie la ora actuală cea mai importantă asociație de profil din țară, fapt ce se datorează celor peste 3.700 de membri și eforturilor considerabile prin care restaurează și întrețin vehicule istorice ce se înscriu în patrimoniul tehnic și cultural, național și mondial.

„RETROPARADA PRIMĂVERII” s-a desfășurat în primii ani de existență ai Retromobil Club România doar în Bucuresti. Din 2012 evenimentul s-a extins a nivelul întregii țări, anul acesta urmând a se înregistra un nou număr record de locații, respectiv 38). În trei orașe (Dr. Tr. Severin / Tulcea / Mioveni) organizarea evenimentului constituie o premieră.

Programul complet al evenimentului este următorul:

22 Aprilie

  • Bacau, Piata Tricolorului (10:00 -13:00)
  • Oradea, Piata Unirii (11:00-15:00)
  • Arad, Piata Avram Iancu (10:00-13:00)
  • Targu Mures, Cetatea Medievala (10:00-14:00)
  • Sibiu, Parcare NTT Data (10:00-15:00)
  • Ploiesti, Shopping City (10:00-14:00)
  • Carei, Parcul Castelului Karoly (11:00-15:00)
  • Timisoara, Piata Unirii (10:00-15:00)
  • Ramnicu Valcea, Mall Shopping City (09:00-14:00)
  • Cluj-Napoca, Piata Unirii (10:00-12:30)
  • Slatina, Parcul Tineretului (10:00-12:00)
  • Craiova, Piata Mihai Viteazul (10.00-13.00)

23 Aprilie

  • Calarasi, Parcare River’s Lounge (10:30-12:00)
  • Campulung, Muzeul Automobilului Romanesc (10:00-13:00)
  • Targoviste, Complexul de Natatie (9.30-10.30), Dambovita Mall (11:00-13:00)
  • Vadeni (BR), Aerial Club (9:30-13:00)
  • Giurgiu, Piata Unirii (10:00-13:00)
  • Iasi, Piata Unirii (10:00-13:00)
  • Baia Mare, Value Center (10:00-14:00)

29 Aprilie

  • Bucuresti – Parcul Copiilor-Rotonda (10:00-13:00)
  • Pitesti, Piata Primariei (10:00-13:00)
  • Brasov, Aleea Tiberiu Bradiceanu sub Tâmpa (11:00-15:00)
  • Danesti (GJ) – Aerodrom Barza (10:00-14:00)
  • Petrosani, Piata Victoria (10:00-13:00)
  • Zalau, Value Center (11:00-14:00)

30 Aprilie

  • Buzau, Bd. Nicolae Balcescu (9:00-14:00)
  • Sfantu Gheorghe, Zona Centrala (11:30-17:00)
  • Suceava, Casa de Cultura (10:00-14:00)
  • Vaslui, Centrul Civic (10:00-13:00)

13 Mai

  • Alba Iulia, Cetatea Bastionara Alba Carolina (11:00-14:00)
  • Constanta – Piata Ovidiu (10.00-13.00)
  • Dr. Tr. Severin (in curs de confirmare)

14 Mai

  • Bistrita, Centru – Pietonal (11:00 – 15:00)
  • Botosani – Muzeul de Istorie (10.00-14.00)

20 Mai

  • Mioveni, Piata Primariei (10:00 – 13:00)
  • Alexandria, Parc Padurea Vedea (10:00 – 13:00)
  • Tulcea, Parcare Kaufland (11:00-12.30)-Le Gafish Sarichioi (13:00)

28 Mai

  • Focsani, Crâng Petresti (10:00-14:00)