Șapte decenii de activitate pentru Detașamentul de Pompieri de la Petroșani

Home Stiri la zi Șapte decenii de activitate pentru Detașamentul de Pompieri de la Petroșani
Șapte decenii de activitate pentru Detașamentul de Pompieri de la Petroșani

Data de 1 iunie 1953 reprezintă o zi cu o semnificație deosebit de importantă în istoria pompierilor hunedoreni, constituind momentul în care a luat ființă actualul Detașament de Pompieri din Petroșani care, de-a lungul timpului, s-a impus ca subunitate de elită a instituţiei pompierilor din județul nostru.

Detaşamentul de Pompieri Petroșani desfăşoară cel mai mare număr de intervenţii la nivelul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Hunedoara, reuşind să obţină rezultate foarte bune atât în ceea ce priveşte îndeplinirea cu succes a numeroaselor misiuni încredinţate, cât şi în pregătirea efectivelor, rezultate materializate prin salvarea vieţilor şi bunurilor semenilor aflaţi în pericol.

Numai în primele cinci luni ale acestui an, echipajele de salvatori ale acestei subunități au desfășurat peste 3.800 de misiuni, fapt pentru care le suntem recunoscători, dorindu-le totodată multă putere de muncă în continuare și mulți ani încununați de reușite!