Toma Coconea pornește într-o nouă aventură Red Bull X-Alps

Home Stiri la zi Toma Coconea pornește într-o nouă aventură Red Bull X-Alps
Toma Coconea pornește într-o nouă aventură Red Bull X-Alps

A rămas mai puțin de o săptămână până când cei mai cutezători atleți din lume se vor alinia la startul cele mai grele curse de anduranță din lume: Red Bull X-Alps. Între aceștia se numără și de această dată ambițiosul sportiv al României, petroșeneanul Toma Coconea.

”Șoimul din Parâng” așa cum a fost denumit Toma Coconea de către suporterii săi este, de altfel, singurul sportiv din lume care a participat la toate edițiile de până acum ale acestei competiții, pe care deși nu a câștigat-o niciodată, a reușit să atragă admirația suporterilor din întreaga lume și respectul celorlalți sportivi participanți.

După 20 de ani de la primul ”Start” al Red Bull X-Alps, românul Toma Coconea se va afla din nou la startul în această competiție, start care anul acesta se va da din stațiunea austriacă Kitzbuhel, după prologul de la Kirchberg, în data de 11 iunie 2023. La startul ediției din acest an vor fi prezenți 32 de alteți din Austria, Belgia, Canada, China, Cehia, Spania, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Japonia, Olanda, Polonia, România, Slovenia, Elveția și SUA. Concurenții trebuie să parcurgă un traseu de 1.100 de kilometri, prin alergare sau zbor cu parapanta, exclusiv pe teren alpin, făcând un tur al Munților Alpi, uneori fiind nevoiți să alerge inclusiv noaptea pentru a-și crea un avantaj. Cursa este una deosebit de dificilă, fapt confirmat de informația că, deși la aceasta participă cei mai buni 30 de atleți ai lumii, la niciuna din edițiile de până acum, aceștia nu au reușit cu toții să ajungă la finalul cursei.

Conceptul competiției Red Bull X-Alps a fost inspirat de traversarea Alpilor, de la Nord la Sud, de către altetul Toni Bender, în 1999. Aventura sa de drumeții și zbor cu parapanta a devenit subiectul unui documentar care a atras atenția renumitului pilot și aventurier austriacHannes Arch. Acesta, împreună cu Ulrich Grill și-au propus, și au reușit să transforme aventura lui Toni Bender în cel mai popular, dar și cel mai dificil concurs de anduranță din lume.

Toma Coconea s-a aliniat la startul Red Bull X-Alps încă de la prima ediție a concursului, în 2003, iar după 20 de ani este pregătit să pornească din nou în cursă. Ediția din 2023 a Red Bull X-Alps ar putea fi însă ultima din cariera sportivă veteranului Toma Coconea, ajuns deja la o vârstă care anunță iminența retragerii sale din activitatea competițională. Însă acest lucru nu-l împiedică să abordeze cu curaj și încredere concursul din acest an.

”Aceasta este cea de-a 11-a ediție Red Bull X-Alps la care voi participa. Am participat, de altfel, la toate edițiile concursului, de la înființarea acestuia și până astăzi. Recunosc, am emoții, ca orice sportiv care se pregătește pentru competiție, cu atât mai mult cu cât au trecut 20 de ani de când am participat prima oară la această cursă dură, dar extrem de frumoasă. Și totuși am încredere că totul va fi bine, motivația, perseverența făcându-mă să scot tot ce am mai bun din mine. Antrenamentele dau roade, am oamenii potriviți lângă mine și suporteri de încredere”, a declarat Toma Coconea.

În aceste zile, ”Șoimul din Parâng” s-a aflat în Alpi, unde a verificat, împreună cu echipa sa, punctele critice ale traseului de 1.100 de kilometri pe care va trebui să-l parcurgă, în alergare sau în zbor, cu parapanta, în doar 12 zile.

Mult succes, Toma Coconea! Fii (din nou) eroul nostru!