Consiliul Politic Național (CPN) al PSD, reunit luni, 17 iulie 2023, pentru a analiza demisia ministrilor Marius Budăi (fost ministru al Muncii) și Gabriela Firea (fost ministru al Familiei), a aprobat propunerile făcute de președintele PSD Marecl Ciolacu, primul Ministru al României, privind nominalizările de noi titluari ai acestor portofolii din cadrul Guvernului.
Forul de conducere al PSD a aprobat astfel, în unanimitate, propunerea ca Ministerul Familiei să fie condus de către deputatul hunedorean Natalia Elena Intotero, iar pentru funcția de ministru al Muncii a fost nominalizată deputatul argeșean Simona Bucura-Oprescu.
Deputatul hunedorean Natalia Intotero devine astfel, pentru a doua oară membru al Guvernului României, după ce a mai ocupat, în perioada februarie 2018 și noiembrie 2019, portofoliul de ministru al Românilor de Pretutindeni. Aceasta s-a declarat onorată de nominalizarea pentru noua demnitate publică. ”Sunt onorată să primesc nominalizarea pentru funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în Guvernul României. Îi mulțumesc domnului prim-ministru Marcel Ciolacu și domnului președinte Laurențiu Nistor pentru încrederea acordată, precum și tuturor colegelor și colegilor din PSD pentru susținere. Îmi voi dărui toată puterea și priceperea pentru a-i reprezenta corect pe români în această funcție guvernamentală. Social-democrația este despre oameni, iar valorile în baza cărora îmi voi ghida mandatul sunt parte integrantă din ethos-ul Partidului Social Democrat: egalitate, solidaritate, dreptate și respectul pentru cetățeni”, a declarat Natalia Intotero.
Propunerile pentru numirea Nataliei Intotero în funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, respectiv a Simonei Bucura-Oprescu, în funcția de ministru al Muncii au fost înainte Președintelui României, urmând ca după depunerea jurământului, acestea să preia conducerea celor două ministere.