Un alt interesant proiect dezvoltat de Asociația Umanitară Kandila din Petroșani, intitulat “Identitate în tranziție”, constituie o inedită avanpremieră a Zilei Minerului din acest an, în Valea Jiului.
Finanțat de către Comisia Europeană prin intermediul programului „EUTeens4Green – A new Generation of Young Ambassadors for a just inclusive Transition project” proiectul își propune consolidarea conexiunii dintre tinerii din Valea Jiului și patrimoniul minier local pe parcursul procesului de tranziție a zonei spre o economie neutră din punct de vedere climatic.
Lansarea proiectului va avea loc în data de 4 august 2023, la Muzeul Mineritului din Petroșani, începând cu ora 11:00.
Potrivit reprezentantului Asociației Kandila, Alexandru Kelemen, în cadrul proiectului vom fi organizate o serie de activități interactive, dedicate tinerilor din Valea Jiului, după cum urmează:
➢ 5 tururi ghidate în Mina Petrila. La aceste ateliere vor participa elevi din 5 licee din Valea Jiului, vor fi ghidate de foști mineri și vor ajuta beneficiarii să descopere ”exploatarea culturală” Petrila, un proiect emblematic a tranziției unui fost sit minier într-un obiectiv de interes turistic.
➢ 2 workshop-uri în Mina Lonea sau Mina Lupeni. Dedicate tot liceenilor din Vale, având ca rol explicarea procedurilor de lucru în mină, înțelegerea și aprofundarea meseriei de miner și a aspectelor zilnice a acesteia.
➢ Expoziție foto „Valea Jiului de altădată și azi!” O expoziție care va reda fotografii emblematice cu vechi situri miniere, clădiri administrative ale companiilor de cărbune sau alte zone de interes din comunitate, expuse ”în oglindă” cu varianta actuală a acestora.
➢ Album foto „Locuri speciale ale Văii Jiului”. Fotografiile alese pentru expoziție vor fi cuprinse într-un album foto care va conține și referințe descriptive privitoare la vechimea, arhitectura și schimbările de aspect sau rol a clădirilor/spațiilor expuse.
Participarea publicului la toate activitățile cuprinse în acets proiect este gratuită și binevenită.