Asociația pentru Dezvoltare Teritorială Integratată a Văii Jiuui (ADTIVJ) organizează miercuri, 20 septembrie 2023, ora 13,00 la Cinematograful Luceafărul din Vulcan, o întâlnire publică pentru prezentarea inițială a Masterplanului integrat pentru turism all season în Valea Jiului.
Documentul a fost realizat cu sprijinul Băncii Mondiale în cadrul proiectului ”Funcțional Areas in the EU” și reunește inițiativele autorităților publice locale cu programele naționale și județene, propunând un concept comun, aplicabil la nivelul Văii Jiului.
Pentru că este un document care se construiește împreună cu societatea civilă, acesta va fi supus consultării publice în perioada următoare, reprezentanții ADTIVJ urmând să colecteze propunerile și observațiile din partea publicului interesat, în vederea completării acestui Masterplan pentru dezvoltarea turismului în Valea Jiului.
Dezvoltarea integrată a Văii Jiului presupune o corelare a tuturor inițiativelor de dezvoltare economică, asigurând o mai bună accesibilitate, o calitate mai ridicată a vieții pentru locuitori și transformarea într-o destinație turistică în care identitatea zonei este pusă în valoare. Printr-o strategie pentru turism integrat se valorifică durabil specificul local, în conformitate cu Pilonul 3 al Strategiei de dezvoltare a Văii Jiului, dar se asigură și îmbunătățirea calității vieții, crearea unui mediu sănătos și durabil pentru generațiile viitoare, diversificarea economică, inovare și antreprenoriat, precum și accesibilitatea, mobilitatea și conectivitatea.
Cei care doresc să contribuie la dezvoltarea sectorului de turism în Valea Jiului sunt invitați să participa la consultarea publică din 20 septembrie 2023, de la Vulcan.