Invitație la ”Cupa Pro Parâng” la schi alpin

Invitație la ”Cupa Pro Parâng” la schi alpin

Sezonul sportiv de iarnă se apropie de sfârșit și în stațiunile din Valea Jiului, însă pasionații sporturilor pe zăpadă mai au șansa de a se bucura de câteva ture de schi pe pârtiile din Valea Jiului, tot așa cum pentru iubitorii de schi, Parângul aduce oportunitatea unei noi întreceri sportive.

Astfel, Cupa ”Pro Parâng” la schi alpin, eveniment de tradiție organizat de Asociația de schi-turism ”Pro Parâng” va avea loc duminică 10 martie 2024 în stațiunea turistică Parâng. Președintele asociației, Cazimir Radvanski spune că acesta este un concurs de schi alpin, cu probă de slalom uriaș, dedicat schiorilor amatori nelegitimați. ”Avem 8 categorii de concurs: sub 8 ani, 8-12 ani,12-18 ani,18-24 ani, 24-40 ani, 40-50ani, 50-60 ani, 60+, atât la feminin cât și la masculin. Traseul de concurs va fi amenajat pe pârtia A ora de start fiind 11.00 . Începând cu ora 10.00 vă așteptăm la Baza Didactică CSȘ pentru înscriere”, a declarat Cazimir Radvanski.

Pentru acest concurs de schi alpin nu se percepe taxă de participare.