Femei active în viața comunității din Petroșani, în atenția municipalității de Ziua Internațională a Femeii

Femei active în viața comunității din Petroșani, în atenția municipalității de Ziua Internațională a Femeii

Ziua Internațională a Femeilor va fi marcată la Petroșani, în cadrul unui eveniment special, organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșani, în care o seamă de femei active, implicate în diverse activități de larg interes în cadrul comunității, vor fi premiate de administrația publică.

Inițiativa aparține primarului Tiberiu Iacob Ridzi, care își dorește astfel să readucă în atenția opiniei publice din Petroșani câteva femei de succes, a căror activitate și implicare în viața comunității locale a generat, de-a lungul timpului, și continuă să genereze aprecieri și admirație din partea cetățenilor. ”Municipiul Petroșani are, din fericire, o seamă de doamne și domnișoare pentru care implicarea activă într-o serie de activități deosebite, fie în plan profesional, fie în plan social, fie în nplan educațional, fie în plan cultural-sportiv, este un mod de viață și un exemplu demn de admirația noastră, a tuturor. Ne propunem să aducem în atenție, anul acesta, de Ziua Internațională a Femeii, câteva astfel de femei al căror nume și a căror activitate este un reper pentru întreaga noastră comunitate locală și să le mulțimim, o dată în plus, pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac și pentru ceea ce reprezintă pentru municipiul Petroșani”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.

Festivitatea de premiere va fi dublată de câteva recitaluri artistice care vor aduce în atenția celor prezenți câțiva dintre tinerii talentați ai scenei artistice din municipiul Petroșani.

Evenimentul, care face parte din seria celor prilejuite de jubileul ”Petroșani 100”, organizat de Primăria și Consiliul local al municipiului Petroșanu cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii va avea loc vineri, 8 martie 2024, de la ora 10,00 la Sala de marmură a Primăriei. Intrarea este liberă.