Primarul Bradului despre “Abordarea performanței în administrația publică locală din România”

Primarul Bradului despre “Abordarea performanței în administrația publică locală din România”

Teza de doctorat susținută în anul 2021 de Florin Cazacu, primarul municipiului Brad a fost cuprinsă într-un proiect editorial intitulat “Abordarea performanței în administrația publică locală din România”.

Cartea, publicată la Editura ASE în luna februarie 2024, a fost lansată oficial duminică, 7 aprilie 2024 în municipiul Brad, în cadrul unui eveniment organziat la Centrului Cultural “Adrian Păunescu” din localitate, recent reabilitat de administrația locală. La acest important eveniment din cariera primarului Florin Cazacu, acestuia i-au fost alături un public numeros, dar și o serie de personalități din lumea academică, politică și administrativă. Astfel, din parte Academiei de Științe Economice (ASE) din București, unde Florin Cazacu a susținut teza de doctorat, au participat Prof. univ. emerit dr. Ioan Radu (autorul prefaței volumului prezentat) și Prof. univ. dr. Cătălin Dobrea. De asemenea au onorat cu prezența acest eveniment Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, Rectorul Universității din Petroșani și Laurențiu Nistor, președintele Consiliului județean Hunedoara.

Pe parcursul întâlnirii au avut loc aprecieri privind oportunitatea publicării acestei lucrări si dezbateri legate de subiectul cărții. ”Lucrarea propune o îmbinare între conceptele teoretice de management public cu pragmatismul din administrația publică locală și tendințele actuale din domeniul digitalizării și reprezintă rezultatul cercetării doctorale concretizată prin teza de doctorat pe care am susținut-o public la ASE din București, în luna septembrie 2021”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Cartea “Abordarea performanței în administrația publică locală din România” se adresează în special specialiștilor din administrația publică locală, management public, studenților la facultățile de profil și cetățenilor interesați de acest domeniu.

Florin Cazacu este unul dintre primarii hunedoreni cu cele mai multe mandate în fruntea unei localități urbane. Acesta a fost ales ca primar al municipiului Brad în anul 2004 și reconfirmat în funcție la toate scrutinurile electorale ulterioare. Acesta va candida și în alegerile locale din acest an, pentru cel deal șaselea mandat de primar al municipiului Brad, din partea aceluiași partid PSD, pe care l-a condus, în perioada 2007-2010 și ca președinte al Organizației județene Hunedoara.