Renașterea prin cultură a scriitorului petrilean Ioan Dan Bălan

Renașterea prin cultură a scriitorului petrilean Ioan Dan Bălan

Dacă Dumnezeu nu ar fi avut alte planuri pentru el, profesorul, scriitorul și omul de cultură Ioan Dan Bălan, emblematic cetățean de onoare al comunității petrilene, ar fi împlinit în penultima zi de mai vârsta de 73 de ani.

Prezent în amintirea oamenilor care l-au cunoscut și mai ales în inima celei care i-a fost suflet-pereche, profesoara și scriitoarea Elisabeta Bogățan, Ioan Dan Bălan a renăscut în acest an de grație 2024, odată cu prima ediție a Festivalului literar-artistic care-i poartă numele. Evenimentul, găzduit la Casa de cultură ”Ladislau Schmidt” din orașul Petrila s-a dovedit a fi un adevărat „magnet” pentru creatori și iubitori de literatură și artă, pentru cei care l-au cunoscut și l-au admirat pe regretatul om de cultură, veniți aici nu pentru a-l comemora, ci pentru a-l omagia în ziua aniversării sale pământene și făcând astfel posibilă renașterea lui Ioan Dan Bălan prin cultură, întru nemurire, pe plaiurile petrilene pe care le-a iubit atât de mult.

Prima ediție a Festivalului literar-artistic ”Ioan Dan Bălan” a fost realmente un succes, pentru care și-au dat concursul Primăria și Consiliul local al orașului Petrila, Biblioteca orășenească ”Gheorghe Ittu”, Asociația Culturală ”Luceafărul de Vest” Timișoara, Filiala ”Mihai Eminescu” a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”, Casa de Editură Exclusiv ș.a.

Structurat pe două coordonate, evenimentul a prilejuit numerosului public să asiste la un veritabil maraton cultural-artistic de mai bine de 5 ore, care a ținut însă atenția oamenilor la cote ridicate. Mai întâi au vorbit despre personalitatea valorosului om de cultură al Văii Jiului, Ioan Dan Bălan, primarul orașului Petrila – Vasile Jurca, vicepreședintele Mișcării Naționale pentru Apărarea Drepturilor Omului – scriitorul Aurel Muntoiu, scriitorii Elisabeta Bogățan, Mirela Cocheci, Dorel Neamțu, Gheorghe Boantă, Augustin Țanca, Ioan Velica. Acesta din urmă, în calitatea sa de președinte al Filialei Hunedoara a Ligii Scriitorilor din România i-a decernat post mortem medalia ”Virtutea Literară”, scriitorului omagiat. Un mesaj emoționant a transmis și scriitorul Dumitru Buțoi, președinte al UZPR Timișoara.

Semn al naturaleței și frumuseții îngemănării artelor, versurile poeziei ”Mă veți iubi!”, una din poeziile-testament ale lui Ioan Dan Bălan a fost pusă pe note muzicale de Ileana Berki, devenind astfel imn al Festivalului, interpretat în premieră de Grupul ”Glasuri de argint” al Clubului Copiilor Valea Jiului, coordonat de aceasta, într-un recital de excepție al copiilor talentați care au cucerit anul acesta unul din premiile Festivalului Internațional de Muzică de la San Remo (Italia). Imagini reprezentându-l pe Ioan Dan Bălan în inedite amintiri ale peliculei fotografice și videografice, dar și în portrete realizate de elevii Cercului de artă populară al Clubului copiilor di Petrila (coordonator: prof. Radu Dacian Chința), au rulat pe dispozitivul creat de elevii pasionați de robotică ai echipei WAFY de la Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila (coordonator: prof. Nicoleta Cândea), devenit o veritabilă galerie de artă sui-generis, în timp ce publicul i-a putut asculta pe tinerii interpreți de muzică instrumentală, ușoară și populară, Ariana Kristof (la chitară) și Trio Jitea (la saxafon).

Elevii cercului de teatru de la Clubul copiilor din Petrila (coordonator: prof. Bianca Dragoș) au prezentat spectacolul „Când brazii înfloresc”, o frumoasă dramatizare despre viață și moarte, despre minerit și tradiții, despre oameni, locuri, fapte, realizată de Ioan Dan Bălan, după un text scris de Ion Dezideriu Sîrbu.

Programul artistic al Festivalului Ioan Dan Bălan a fost completat de recitalurile excepționale ale emblematicelor Ansambluri folclorice petrilene „Bujorii Muntelui” (coordonatori: prof. Ana și Iulia Doda) și ”Junii Petrileni” (coordonator: Constantin Cigmăian), precum și de un regal de poezie, în cadrul căruia au recitat, din propria creație sau din poemele scriitorului omagiat ori chiar din poeme ale patrimoniului universal, scriitorii: Mirela Cocheci, Anca Ciolca, Robert Vladu, Sorin Micuțiu, Mariana Alexandru, Valentin David, Aurel Muntoiu, Ianina Cupșan, Florentina Mitrică, Mariana Ghicioi, Dorel Neamțu.

Iar pentru că, în ultimul sfert de secol al vieții sale pământene, prolificul scriitor Ioan Dan Bălan instituise obiceiul frumos de a-și sărbători aniversarea prin lansarea unui nou volum de carte, în compania prietenilor și iubitorilor de cultură, grație inițiativei admirabile a distinsei doamne Elisabeta Bogățan, Festivalul literar-artistic ”Ioan Dan Bălan” a avut parte atât de lansarea unei valoroase antologii special dedicate acestui eveniment, dar și a volumelor: „Ioan Dan Bălan la Marea Trecere. Evocări” (Ed. Măiastra, Tg. Jiu, 2023 ediție îngrijită de Elisabeta Bogățan) și „Vise în Kogayon” (Editura Fundației Culturale I.D. Sîrbu, Petroșani, 2024).

”După întâlnirea pe care am avut-o în primăvara anului 2023 la Petrila cu oameni care l-au evocat pe scriitorul Ioan Dan Bălan, am adunat toate gândurile bune care s-au spus atunci despre el și le-am cuprins într-o carte cu evocări. Îmi dorisem ca, la acel eveniment, care a constituit „momentul zero” al renașterii lui Ioan Dan Bălan sub forma acestui festival care-i poartă numele, să lansăm o carte de versuri, cu creații din manuscrisele pe care mi le-a lăsat după Marea Trecere. Nu le-am putut însă aduna la timp și atunci cartea aceasta, pe care am intitulat-o „Vise în Kogayon” a apărut abia anul acesta, ca un „testament literar” al lui Dan pentru prietenii săi și pentru cititorii poeziilor sale. Odată cu organizarea acestui festival, am crezut de cuviință că, tot în ideea de a păstra obiceiul lui de a fi sărbătorit cu o lansare de carte, să edităm, în fiecare an, o antologie a Festivalului literar-artistic „Ioan Dan Bălan”. Prima din seria acestei antologii, pe care am reușit să o edităm cu sprijinul Primăriei și Consiliului local al orașului Petrila, într-un tiraj semnificativ, la Casa de editură Exclusiv, consemnează o serie de recenzii, cronici, poeme și note de lectură semnate de scriitori precum Paulina Popa, Mirela Cocheci, Eugen Dorcescu, Ladislau Daradici, Elisabeta Bogățan, Gheorghe Mocuța, Petru IlieBirău, Dumitru Velea, Mariana Pâșlea, Ion Hirghiduș, Linda Bastide, dar și o serie de lucrări grafice care prezintă portrete ale lui Ioan Dan Bălan văzut de artiștii Robert Humel și Radu Chința”, arată Elisabeta Bogătan, inițiator și organizatori principal al Festivalului literar-artistic „Ioan Dan Bălan”.

Foto: Vasile Laurențiu Sorin