Membri ai Asociaţiei Artiştilor Fotografi Hunedoreni (AAFH) expun o serie de lucrări de artă fotografică reunite în cadrul expoziției intitulate „IdeoGRAFII”, la Nemesis Art Club din Timișoara (Strada Hector, nr.4), situat în incinta celebrului Bastion „Maria Theresia”.
Vernisajul expoziției „IdeoGRAFII” va avea loc sâmbătă, 13 iulie 2024, începând cu ora 19:00, Evenimentul se desfășoară, cu patronajul Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR).
Potrivit președintelui AAFH, Grigore Roibu, expoziția prezintă publicului munca creativă a membrilor AAFH, cu diversele concepte artistice și tehnice în cadrul asociației. „Lucrările sunt caracterizate prin varietate stilistică, specifice tendințelor estetice globalizate, în cadrul cărora considerăm importantă definirea profilurilor unor fotografi ce scot în evidență specificitatea fenomenului artistic contemporan local. Ideografiile sunt definite ca fiind simboluri grafice, un sistem de scriere cu ajutorul ideogramelor. Asemenea acestora, fotografia are un limbaj de comunicare grafic, universal, ce poate fi înțeles ca rezultat al cunoașterii „codurilor” de receptare. Aparatul de fotografiat a schimbat felul nostru de a vedea lumea, dar forța fotografiei rezidă din faptul că păstrează deschisă scurgerea timpului. Această „înghețare” a timpului a produs noi canoane, tabere și discuții, noi pretenții de înțelegere a informațiilor vizuale pe care le comunicăm. Fotografia este cea care a liniștit privitorul spunând că arta nu este dificilă, ea fiind centrată pe subiect mai mult decât pe artă. Între tehnologie și joc, ca o expresie a spontaneității, de la formele spontane reductive, la cele accidentale sau elaborate, forma este descoperită prin intermediul luminii, ca semn ce își pune pecetea în om și lumea efemeră. Expoziția membrilor AAFH este o reprezentare directă a ideilor cu ajutorul semelor grafice, o fandare în fața realității ca extensie a percepției sintetice a ochiului”, spune Grigore Roibu, președinte AAFH.
În cadrul acestei expoziții sunt prezentate lucrări ale artiștilor fotografi hunedoreni: Francisc Németh, Mihai Panaitescu, Călin Corpaciu, Adrian Stoica, Daniel I. Iancu, Iulian Solda, Horea Preja, Vasile Sârb, Cătălin Mătăsaru Andre,i Rosetti, Simion Octavian, Gabriel Bartok, Alexandru Ștefănescu, Alexandru Corici, Nicolae Oprea, Grigore Roibu.
Invitat: Lucian Lupulescu.
Curatori: Nicolae Oprea și Grigore Roibu
Consultant artistic: Claudiu Toma.