Trei dintre cele mai des frecventate zone de promenadă din municipiul Lupeni urmează să fie modernizate, în acest an, în cadrul unui nou proiect cu finanțare europeană accesat de municipalitate, pentru care primarul Lucian Resmeriță a semnat contractul de finanțate cu Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) vest Timișoara. Proiectul vizează regenerarea urbană a zonelor cuoprinse...
La Apa Serv Valea Jiului, ”Ziua Apei” este în fiecare zi!
Element constitutiv al vieții, apa reprezintă o resursă extrem de prețioasă pe care avem datoria de a o prețui ca atare, așa cum avem obligația de a contribui, personal și colectiv, la protejarea mediului și conservarea resurselor de apă de care dispunem. La Apa Serv Valea Jiului, acționăm cu responsabilitate în această direcție, zi de...
CJH marchează redeschiderea sălii „Ladislau Schmidt” din cadrul Ansamblului istoric Mina Petrila cu un eveniment cultural dedicat minerilor
Este adevărat că va mai trece o vreme până la momentul în care care Ansamblul Istoric „Mina Petrila”, aflat acum în proprietatea Consiliului Județean Hunedoara, va fi transformat într-un hub cultural și turistic unic în țara noastră, așa cum își doresc autoritățile județene. Este însă la fel de adevărat că, până la acest moment, spațiile...
Zile cu „porți deschise” pentru viitorii școlari
În unitățile de învățământ primar din întreaga Vale a Jiului se derulează, în aceste zile, activități sub genericul „Porți Deschise”, în cadrul cărora elevii și membri ai corpului profesoral le prezintă părinților ai căror copii au ajuns la vârsta primului lor pas spre școală, atuurile instituției școlare. Fiecare școală se străduiește să arate că investițiile...
Călătorie prin cultura franceză, de Ziua Internațională a Francofoniei, la Biblioteca județeană „Ovid Densușianu”
An de an, la data de 20 martie, când este sărbătorită Ziua Internațională a Francofoniei, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Colegiul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”...
”Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 8.
Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul…dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. „Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău. Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi...
Consiliul județean Hunedoara / Anunț public
În data de 20.03.2025, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Județean...






