Caravana Salvital vine luni, 12 mai, la Uricani!

Caravana Salvital vine luni, 12 mai, la Uricani!

Caravana de evaluare a stării de sănătate prin telemedicină și teleconsultații, un proiect derulat de Asociația „Salvital” cu sprijinul Consiliului județean Hunedoara ajunge luni, 12 mai 2025 în orașul Uricani.

Aceasta va fi prezentă de la ora 10:00, la Casa de Cultură din orașul Uricani, unde locuitorilor din această localitate și celor din localitățile rurale componente le sunt oferite gratuit următoarele consultații medicale:

  • măsurarea glicemiei;
  • măsurarea temperaturii corporale;
  • măsurarea tensiunii arteriale;
  • efectuare spirometrie pentru identificarea problemelor pulmonare;
  • efectuare electrocardiogramă EKG pentru identificarea problemelor cardio;
  • efectuare INR – probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante;
  • determinare indice braț-gleznă pentru identificarea unei boli arteriale periferice (BAP);
  • hemoglobină glicozilată – evaluare și monitorizare a controlului glicemic, după caz;
  • osteodensitometria-depistarea osteoporozei;

Primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu invită cetățenii să vină în număr cât mai mare pentru a beneficia de aceste servicii medicale oferite gratuit, doar pe baza buletinului de identitate. Pentru consultații, nu este necesară programare.