Astăzi, mai mult ca oricând, pregătirea tinerilor pentru a face față situațiilor de urgență este esențială.
În acest context, concursul „Prietenii pompierilor”, organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Iancu de Hunedoara”, oferă elevilor ocazia de a-și dezvolta capacitatea de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă, precum şi de a-și forma şi dezvolta iniţiativa, curajul, disciplina, spiritul de solidaritate și fair play.
Prin exerciții practice, probe contracronometru, dar și cunoștințe teoretice, elevii își demonstrează pregătirea în domeniul situațiilor de urgență generate de incendii.
Astfel, aceste competiții formează viitori cetățeni pregătiți, încrezători și atenți la siguranța celor din jur. La finalul acestei săptămâni, un număr de 90 de elevi, de la unități de învățământ din județul Hunedoara, s-au întrecut pe stadionul CFR Simeria, ducând mai departe tradiția acestui concurs și prietenia dintre pompieri și copii.
La finalul probelor, clasamentul pentru această etapă a fost următorul:
Echipaje băieți/mixte:
- Locul – Școala Gimnazială Vețel
- Locul – Școala Gimnazială Bretea Română
- Locul – Liceul Tehnologic de transport feroviar „Anghel Saligny” Simeria
Echipaje fete:
- Locul – Școala Gimnazială Bretea Română
- Locul – Școala Gimnazială Vețel
- Locul – Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu” Deva
Tuturor participanților, elevi și profesorii coordonatori, pompierii din cadrul ISU Hunedoara le mulțumesc pentru implicare și pentru faptul că s-au dovedit a fi, cu adevărat, prietenii pompierilor!