Când biruința nu e să răspunzi, ci să taci cu iubire

Gânduri de început de săptămână, cu lumina Scripturii în inimă 

E luni din nou. Și în loc să o privesc ca pe un început grăbit de muncă și obligații, aleg să o văd ca pe o șansă nouă – de a deveni mai bun, mai răbdătoar, mai împăcat. Nu doar cu mine, ci și cu ceilalți. Și cum altfel să încep săptămâna, dacă nu cu Scriptura în față și cu inima deschisă?

Astăzi am citit un fragment care mi-a atins o coardă adâncă, din Epistola către Romani:

„Nu răsplătiţi nimănui răul cu rău. Purtaţi grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor. Dacă se poate, cât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12, 17-18)

Mi-au venit în minte toate micile conflicte, tăcerile apăsătoare, nemulțumirile mocnite care au stat între mine și unii oameni. Și-am înțeles că liniștea, uneori, e mai înțeleaptă decât o mie de explicații. Că nu e nevoie să învingi pe cineva într-o ceartă, ca să fii biruitor. E nevoie să taci când ai putea răspunde. Să ierți când ai putea reproșa. Să mângâi când ai putea judeca.

Scriptura continuă cu un verset care m-a tulburat în profunzime:

„ Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: „A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul”. (Romani 12, 19)

Nu e ușor să nu te răzbuni. Dar câtă libertate aduce în suflet renunțarea la dreptatea noastră omenească! Nu înseamnă slăbiciune. Înseamnă încredere. În Dumnezeu. În rostul tăcerii. În puterea binelui.

„Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.” (Romani 12, 21)

Nu e un slogan, e o chemare. Una grea, dar sfântă. Biruința nu înseamnă să câștigi o dispută, ci să nu pierzi iubirea. Să lași pacea să fie mai importantă decât orgoliul.

Nu știu cum va fi săptămâna aceasta. Dar vreau să o încep bine. Cu drag. Cu pace. Și cu dorința de a fi o punte, nu un zid.

Fie ca adierile acestei zile să aibă miros de Rai.