Curajul care vine din credință

Astăzi e sărbătoare. Și nu doar în calendar, ci și în inima mea. Pentru că îmi amintesc din nou cât de mult poate schimba lumea un om care Îl ascultă pe Dumnezeu. Sau doi.

Sfinții Împărați Constantin și Elena nu sunt doar figuri de demult. Ei sunt, pentru mine, dovada vie că un vis devine realitate atunci când este susținut de credință și că o mamă care se roagă pentru fiul ei poate clădi un imperiu de lumină. Ce dar neprețuit e să ai pe cineva care te îndeamnă să te rogi când ți-e frică, când nu știi încotro s-o apuci. Așa a făcut Elena. Așa s-a născut încrederea lui Constantin. Așa a apărut semnul biruinței: crucea.

Și mă întreb azi: pe cine ascult eu când sunt la răscruce? Ce semn aștept? Sau poate… ce semn am ignorat deja?

Mă rog să am curajul lui Constantin, care a ales să lupte cu semnul Crucii pe steag. Mă rog să am înțelepciunea Elenei, care și-a crescut fiul cu frica și iubirea lui Dumnezeu. Și mai ales, mă rog să înțeleg că adevărata putere nu vine din numărul ostașilor, ci din Cuvântul viu al lui Dumnezeu.

Așa cum stă scris: „Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întărește” (Filipeni 4,13).

Și nu pot încheia fără să spun un gând bun tuturor celor care poartă aceste nume sfinte, pline de istorie, de jertfă și de lumină: Constantin, Elena, și toate formele lor. Să nu uitați niciodată ce nume purtați! Sunt nume care au deschis drumuri, au ridicat Biserici, au făcut dreptate și au mângâiat oameni. Să le purtați cu bucurie, dar și cu responsabilitate – ca un steag sub care să luptați frumos în viață.

Și dacă azi îți lipsește curajul, amintește-ți: nu ești singur. Nu lupți singur. Dumnezeu te întărește. Și cu El, chiar și cele mai mari bătălii se pot câștiga.

La mulți ani binecuvântați! Cu sănătate, cu pace și cu semnul biruinței pe suflet!