Îmi deschid inima… cu adevărat?

Lunea nu e doar începutul unei noi săptămâni. Pentru mine, e un nou răsărit în care îmi pun întrebarea: Îmi deschid suficient inima?

Am trăit multă vreme închis în mine, poate prea mult. Mă învârteam printre gânduri și visuri ca într-un labirint fără ieșire, fără să am cu cine să împărtășesc ce se frământa în adâncul sufletului meu. Vorbeam în tăcere, cu mine însămi, visând la ziua în care cineva din lumea asta va avea cheia potrivită să intre acolo unde alții doar au bătut în grabă și au plecat.

Când L-am cunoscut pe Dumnezeu, am simțit pentru prima dată că pot spune tot. Tot ce n-am putut nici mătușii mele să spun. El mi-a ascultat suspinele și visurile, fără să mă grăbească, fără să mă judece. Apoi, am cunoscut oameni care au avut curajul să se deschidă întâi ei. Iar în tăcerea aceea frumoasă și sinceră, am învățat să mă deschid și eu. Uneori timid, alteori cu toată ființa mea.

Deschiderea inimii e, poate, unul dintre cele mai mari curajuri pe care le pot practica. Nu toți oamenii sunt pregătiți să mă audă, dar fiecare întâlnire sufletească autentică mi-a lăsat urme luminoase. Uneori, îmi vine să pun sufletul în palmele cuiva – și cât de bine e când știi că nu ți-l va strivi! Că dacă îl găsește spart în colțuri, va ști cum să-l lipească cu blândețe.

Azi, într-o nouă zi de luni, vreau să pornesc cu gândul că viața nu se trăiește în izolare. Mă vindec și cresc prin ceilalți. Mă descopăr și mă adun, nu doar în liniștea camerei mele, ci și în dialogul sincer cu o altă inimă. Așa că azi aleg din nou sinceritatea. Aleg curajul de a fi vulnerabil. Aleg să pun o parte din mine acolo unde simt că e loc pentru încredere și adevăr.

Și mai ales, aleg să cred că atunci când deschid inima, se deschide și cerul.

„Omul se uită la față, dar Domnul se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7)

Și pentru că fiecare deschidere sinceră aduce lumină într-o lume prea obișnuită cu zidurile, să nu uităm ce spunea Părintele Arsenie Papacioc:

„Nu te teme că te vei frânge dacă îți deschizi inima. Frângerea inimii e începutul învierii ei.”

Curajul de a iubi, de a te lăsa cunoscut, de a ierta sau de a cere iertare poate fi chiar începutul unei noi creații în viața ta.