Sezonul cinematografic „KineDok”, ediția a XI-a, se deschide la Mina Petrila

Sezonul cinematografic „KineDok”, ediția a XI-a, se deschide la Mina Petrila

KineDok revine cu ediția a 11-a și deschide oficial sezonul la Mina Petrila! KineDok este un program unic în Europa, desfășurat simultan în 5 țări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația și România. În România, proiectul este coordonat de Asociația One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare țară contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează în sute de locații din toate cele 6 țări participante, generând o comunitate culturală vibrantă.

Publicul are astfel ocazia să vadă filme de excepție, care nu ajung în cinematografele comerciale, și să participe la discuții valoroase cu regizori, protagoniști sau specialiști locali.

În Valea Jiului, gazda evenimentului este Consiliul Județean Hunedoara, prin Centrul de Cultură și Artă, care vă așteaptă în inima fostei mine Petrila, la Centrul Pompadou, pentru un eveniment cu totul aparte.

Sâmbătă, 7 iunie 2025 de la ora 19,00 la Centrul Pompadou, Mina Petrila, va rula producția cinematografică initulată „Cealaltă”, un documentar emoționant despre Johana, o adolescentă prinsă între iubirea pentru sora ei cu dizabilitate și dorința de a-și construi propriul drum. Într-o familie copleșită de responsabilități, Johana încearcă să se elibereze de rolul de „copil de sticlă” și să își găsească propria voce.

Proiecția va fi urmată de o discuție deschisă cu un invitat special, despre echilibrul fragil dintre grijă, vină și afirmare personală.

Intrarea este gratuită, dar locurile sunt limitate! Pentru rezervarea locului puteți să vă preînscrieți, completînd formularul din linkul următor: https://forms.gle/6pHnKyNGwh4N5YnTA

”KineDoc” este prezentat în Valea Jiului de Asociația Urban Lab Valea Jiului împreună cu One World Romania.