Frumoși și eleganți, purtând cu mândrie roba și toca de absolvenți ai liceului, sute de tineri din Petroșani, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva”, Colegiul Economic ”Hermes” și Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” au defilat miercuri, 4 iunie 2025 pe străzile din centrul municipiului Petroșani, de la Primărie și până la rotonda de la teatru, în aplauzele trecătorilor.
Manifestarea marchează finalul anului școlar pentru elevii din clasele a XII-a, care au devenit astfel absolvenți și care mai au de trecut acum doar examenul de bacalaureat înainte de a pune punct unei etape care le-a marcat copilăria și adolescența. Desigur, pentru mulți dintre ei, urmează și testul admiterii la facultate și apoi o altă etapă a pregătirii lor profesionale, iar pentru alții este momentul integrării în câmpul muncii.
Până atunci, cu ocazia ”Zilei Absolventului” cu toții au avut ocazia de a se bucura, împreună cu colegi, profesori, părinți și prieteni de această întâlnire, organizată în mod tradițional la Petroșani. Alături de tinerii absolvenți a fost prezent și primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi. ”Este un moment important în viața absolvenților, a familiilor lor, precum și a profesorilor, și mă bucur că am reușit să fiu din nou alături de minunații noștri tineri care se află acum la finalul unei etape. Parada Absolvenților marchează practic acest eveniment important nu doar pentru ei, ci și pentru întreaga comunitate. Le urez absolvenților mult succes atât la examenele școlare care vor urma, cât și la ”examenele” vieții!”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Acesta a participat și la serbările festive de final de an ale liceenilor, care au urmat paradei absolvenților, la teatrul din Petroșani. „Este un moment pe care nu îl veți uita niciodată și de aceea, azi, suntem alături de voi și vă mulțumim pentru toate clipele de bucurie, de satisfacție, de pe care ni le-ați oferit și ni le oferiți. Important este ca voi să mergeți mai departe, cu fruntea sus, să fiți mândri de ceea ce ați realizat până acum. Vă dorim mult suces! Noi avem încredre în voi, voi să aveți încredere în forțele voastre! Sunteți cei mai frumoși și cei mai deștepți copii, pentru noi, din întreaga lume”, le-a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani, absolvenților.
În cadrul festivităților de absolvire au fost evidențiați, încă o dară, elevii din clasele a XII-a care și în acest an, dar și pe parcursul celor 4 ani de liceu, au obținut rezultate bune și foarte bune, atât în activitatea lor școlară, cât și în participările la concursurile regionale, naționale și chiar internaționale unde au reprezentat cu cinste Petroșaniul, Valea Jiului și România.
Pentru tinerii absolvenți urmează, peste puțin timp, testul final al anilor de școală: examenul de Bacalaureat. Mult succes, tuturor !