Astăzi, 15 iunie 2025, România îl comemorează pe Mihai Eminescu, poetul național, la 136 de ani de la trecerea sa în eternitate. În fiecare an, această dată devine un prilej de reculegere, dar și de reflecție asupra identității culturale românești, profund marcate de opera și spiritul celui supranumit „Luceafărul poeziei românești”. Este exact ceea ce...
La Deva va avea loc a X-a ediție a Zilelor Credinței și Culturii
În perioada 25-29 iunie 2025 la Deva se va desfăşura manifestarea cultural-religioasă intitulată „Zilele credinţei şi culturii”– ediţia a X-a, cu ocazia prăznuirii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ocrotitorii spirituali ai oraşului Deva, manifestarea fiind organizată de Episcopia Devei şi Hunedoarei, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Nestor. Evenimentele se vor derula astfel: Miercuri, 25 iunie...
Actrița Simona Codreanu laureată a Festivalului Internațional de Monodramă MonoAKT din Kosovo
Actrița Simona Codreanu de la Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroșani a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului la Festivalul Internațional de Monodramă MonoAKT din Kosovo. Simona Codreanu a participat ediția din acest an a festivalului cu spectacolul „America și acustica” de Vlad Zografi, în regia lui Marius Costache, la invitația directorului MonoAKT, Mentor...
ISU Hunedoara a deschis un punct temporar SMURD în stațiunea Geoagiu Băi
În perioada 14 iunie – 7 septembrie 2025, un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Geoagiu al ISU Hunedoara va fi relocat în stațiunea turistică Geoagiu Băi, pentru a răspunde în cel mai scurt timp posibil, în cazul unor urgențe medicale. Această măsură a fost luată în contextul numărului crescut de turiști care vizitează...
„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 94
Duminica Tuturor Sfinților – O chemare la lumină și la curățenie sufletească În fiecare an, în această duminică de mijloc de iunie, Biserica ne cheamă să privim către cei care au ales să trăiască cu Dumnezeu. „Tuturor Sfinților” – nu doar celor cunoscuți, ci și celor care în tăcere și smerenie au lăsat o amprentă...




