Identificarea și realizarea de noi locuri de parcare este una din activitățile constante ale administrației publice locale din municipiul Petroșani.
Cu toate că, numai în acest an și în cel precedent, au fost realizate peste 100 de noi locuri de parcare, alte câteva sute de locuri de parcare fiind modernizare în diferite cartiere ale orașului, creșterea constantă a parcului auto deținut de cetățenii acestei localități obligă autoritățile să caute în permanență soluții în această direcție.
Zilele acestea, alte 26 de noi locuri de parcare urmează să fie date în folosință locuitorilor din zona străzii Aviatorilor din cartierul Aeroport al municipiului Petroșani. Primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că lucrările sunt deja avansate. „Lucrările pentru amenajarea a 26 de noi locuri de parcare în zona blocului 11 de pe strada Aviatorilor sunt in graficul asumat de constructor, iar astăzi am fost în teren pentru a verifica personal stadiul lucrărilor. Prin acest proiect, cu fonduri de la bugetul local, ne dorim să descongestionăm traficul rutier pentru implementarea proiectului de transport verde local în municipiul Petroșani, pentru care este necesară o bandă de circulație dedicată acestor autobuze”, spune primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Astfel, locuitorii din cartierul Aeroport și cei din împrejurimi nu vor mai fi nevoiți să parcheze la alte blocuri sau străzi distanță de locul de domiciliu, pentru că între blocuri s-au creat multe locuri de parcare, iar programul este în continuare în atenția administrației locale de la Petroșani.