Chemarea tinerilor – între libertate și dăruire

Nu este ușor să trezești conștiința tinerilor de astăzi. Și spun asta nu cu ton de reproș, ci cu grijă sinceră și cu o inimă care vrea să înțeleagă. Tinerii caută libertate. O caută cu ardoare. Caută sens, prietenie, un loc al lor. Dar, uneori, ceea ce li se oferă nu e tocmai libertate, ci doar o altă formă de captivitate – frumos ambalată, dar golită de profunzime.

Trăim într-o lume care promite mult și dă puțin. O lume care confundă autonomia cu indiferența, curajul cu sfidarea, iubirea cu plăcerea. Și tocmai de aceea, dacă nu le oferim tinerilor un sens mai înalt, un drum mai demn, vor căuta instinctiv să umple golul cu ceea ce le oferă societatea: prietenii ușuratice, distracții de moment, independență de fațadă. Și, fără rădăcini adânci, există riscul ca totul să se risipească… în nefericirea lor și în durerea noastră.

Știți ce spunea Socrate, acum mai bine de două mii de ani? Că tinerii nu mai respectă autoritatea, se răzvrătesc, sunt greu de înțeles. Așa a fost mereu, poate. Dar nu înseamnă că trebuie să renunțăm. Dimpotrivă.

Cred că este nevoie, acum mai mult ca niciodată, de o trezire. O chemare clară, curată, prin care conștiința tânărului să se deschidă către ceea ce înseamnă cu adevărat viața: dăruire, iubire, sens. E nevoie de tineri care să ardă pe dinăuntru de dragul lui Dumnezeu. De tineri care să fie, cu îndrăzneală și bucurie, purtători de Hristos în mijlocul generației lor.

Noi, cei de dinaintea lor, avem o datorie: să îi însoțim. Nu cu predici, ci cu prezență. Nu cu frică, ci cu nădejde. Să le vorbim în limba lor, să le înțelegem rănile, să le cunoaștem întrebările. Să fim lângă ei fără să-i judecăm. Să le arătăm că încrederea noastră e reală și că idealurile lor nu ne sunt străine.

Și atunci, orice zid între generații se va surpa. Și atunci, orice teamă se va transforma în drum comun.