Primăria municipiului Lupeni va achiziționa un nou lot de echipamente și aparatură medicală pentru dotarea adecvată cabinetelor medicale de specialitate din cadrul Ambulatoriului de la Spitalul Municipal Lupeni.
În acest sens, primarul Lucian Resmeriță a semnat, la începutul lunii iulie 2025, un contract de finanțare din fonduri europene, pe programul special de finanțare alocat Văii Jiului (ITI), contract pentru finanțarea proiectului intitulat: „DOTĂRI SPITAL MUNICIPAL LUPENI – SERVICII MEDICALE DE CALITATE ÎN AMBULATORIUL SPITALULUI”.
Contractul, în valoarea totală de 13.403.119,70 lei + TVA va permite administrației locale de la Lupeni achiziția a peste 100 de elemente care constau în echipamente medicale, aparatură sau mobilier specific, toate fiind destinate modernizării infrastructurii de sănătate aferente cabinetelor din cadrul Ambulatoriului Spitalului Municipal Lupeni. În programul de achiziții sunt cuprinse, printre altele: ecografe, injectomate, aspiratoare medicale, electrocardiograf, aparate de recuperare medicală, paturi mobile, aparat de terapie laser cu cap robotizat, aparate de aerosoli, electrocauter, spirometru, monitor funcții vitale, genți medicale cu kit de resurscitare, aparat cu UV pentru sterilizarea echipamentelor medicale, truse de instrumentar pentru microchirurgie, defibrilatoare, monitoare pentru funcțiile vitale, aparatură pentru analize de laborator, mobilier specific etc.
Primarul municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță apreciază că noul lot de echipamente și aparate medicale, care completează achizițiile precedente, vor contribui la creșterea calității actului medical de la Spitalul Municipal Lupeni. ””Modernizăm spitalul pentru ca cetățenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale. Prin toate aceste investiții pe care le facem ne dorim ca pacienții care apelează la serviciile medicale din spitalul de la Lupeni să aibă aici cele mai bune condiții, atât de spitalizare, cât și de tratament. Noi, ca administrație locală, facem tot ce putem în acest scop, astfel încât la Spital să crească în mod vizibil calitatea actului medical, iar oamenii care vin aici să fie tratați corespunzător. Este îmbucurător că am reușim să atragem fonduri europene, pentru a dezvolta cât putem noi de mult comunitatea lupeneană”, a declarat primarul Lucian Resmeriță.
Acesta spune că în atenția Primăriei și Consiliului local al municipiului Lupeni sunt și o serie de alte investiții care vizează atât modernizarea infrastructurii spațiilor aferente Spitalului municipal Lupeni, cât și a dotărilor specifice activităților de aici.