Jertfa care nu se vede, dar schimbă vieți

Astăzi, 16 august, cinstim pe Sfinții Martiri Brâncoveni – voievodul Constantin, fiii săi Constantin, Ștefan, Radu, Matei și sfetnicul Ianache Văcărescu. Citind istoria lor, m-am cutremurat. Am simțit în inima mea nu doar greutatea lanțurilor cu care au fost duși spre moarte, ci și forța credinței care nu se clatină în fața sabiei.

Mi-am imaginat privirea unui tată care, rând pe rând, își vede copiii decapitați, și totuși găsește puterea să le spună: „Stați tari, bărbătește, dragii mei, și nu vă mișcați din credința pravoslavnică”. Și m-am întrebat: eu, dacă aș fi fost acolo, aș fi avut același curaj? Sau aș fi căutat o cale mai ușoară, ca să scap cu viață?

Nu trăim vremuri în care ni se cere să murim pentru credință. Dar trăim vremuri în care suntem ispitiți să o renegăm în moduri mai subtile: prin compromisuri, prin tăcere, prin lene spirituală. Poate jertfa mea de azi nu este sângeroasă, ci se măsoară în minutele pe care le iau din confortul meu ca să mă rog, să citesc Scriptura, să ajut pe cineva, să îmi învăț copiii ce înseamnă să-L iubești pe Hristos. Și totuși, uneori mi se pare mai greu decât m-aș fi așteptat.

Pilda Brâncovenilor mă învață că fidelitatea față de Dumnezeu nu se probează doar în clipele mari ale istoriei, ci și în micile alegeri de fiecare zi. Îmi răsună în minte cuvintele Scripturii:       „Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti. Că iată diavolul va să arunce dintre voi în temniţă, ca să fiţi ispitiţi, şi veţi avea necaz zece zile. Fii credincios până la moarte şi îţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2:10). Nu contează doar să spun „cred”, ci să trăiesc această credință, chiar dacă mă costă timp, energie sau popularitate.

Nu știu ce „sabie” stă astăzi în fața ta. Poate este o luptă cu descurajarea, o alegere morală grea, sau o renunțare pe care știi că trebuie să o faci pentru binele sufletului tău. Dar îți spun: nu îți fie teamă să pierzi ceea ce e trecător, ca să păstrezi ceea ce este veșnic.

Jertfa noastră nu trebuie să fie însângerată ca să fie mare în ochii lui Dumnezeu. Să ne facem timp să ne rugăm, să iubim, să iertăm…