Ridurile – brazdele frumuseții sufletului

De multe ori, copiii privesc chipurile bunicilor și se miră de ridurile care brăzdează fața lor. „De ce ai atâtea riduri?” – întreabă cei mici, cu sinceritate.

„– De ce ai atâtea riduri? / Într-o zi întreb de bunul. / – Am trăit o viaţă lungă, / Mi-a răspuns atunci bătrânul. // – Cât trăieşti pe lume, viaţa, / Cum să-ţi spun eu, băieţele? / Lasă-n suflet şi pe faţă / Brazde mari, mai mărunţele… // Şi în fiecare brazdă, / E ascuns-o amintire, / E ascuns-o suferinţă… / Viaţa nu-i doar fericire… // Nu e rău să ai şi riduri. / Chiar de ţi-e brăzdată faţa, / Când ai nepoţei ca tine, / Frate, e frumoasă viaţa. ”

Poezia Emiliei Plugaru ne oferă un răspuns simplu și înțelept: fiecare rid ascunde o amintire, o suferință depășită, o bucurie împărtășită. Sunt brazdele pe care viața le sapă, dar în ele înflorește adevărata frumusețe – frumusețea sufletului.

Ridurile nu sunt un semn al slăbirii, ele sunt un semn al biruinței. Ele arată că omul a trăit, a iubit, a crescut copii și nepoți, a purtat poveri și a păstrat credința. Tocmai de aceea, chipurile celor în vârstă sunt pline de lumină și de demnitate.

Biblia ne amintește: „Bătrâneţea este o cunună strălucită; ea se află mergând pe calea cuvioşiei.” (Pilde 16, 31)

În fața acestei „cununi” a anilor, se cuvine să învățăm recunoștința. Bunicii sunt cei care au adunat în brazdele vieții lor experiențe, înțelepciune și rugăciuni pentru cei dragi. Ridurile lor sunt ca niște „hărți ale iubirii”, care arată drumul pe care l-au parcurs, obstacolele depășite și harul primit de la Dumnezeu în toate încercările vieții.

Gândindu-ne la propria noastră viață, putem înțelege că și noi purtăm „ridurile” noastre interioare: greșeli, lecții învățate, momente de suferință și clipe de bucurie. Toate acestea sunt brazdele care ne modelează și ne apropie de înțelepciunea divină. Fiecare încercare poate fi o oportunitate de a crește, de a iubi mai mult, de a ierta și de a ne apropia de Dumnezeu.

Adevărata frumusețe se află în inimile care iubesc, în sufletele care știu să fie recunoscătoare și să transforme durerea în lumină. Ridurile exterioare devin astfel semne ale credinței, ale răbdării și ale vieții trăite cu sens.

Viața este frumoasă atunci când o trăim cu iubire, cu credință și cu răbdare. Să privim spre cei în vârstă și să învățăm că fiecare zi, fiecare experiență, lasă în noi o amprentă de neuitat – o brazdă a sufletului, pe care Dumnezeu o prețuiește.