”Caravana excelenței în lectură”, un binevenit proiect al Asociației „Zamolxe 182”, inițiat la sugestia lui Costel Avram și dezvoltat în parteneriat cu Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” a premiat un alt reprezentant al tinerei generații de cititori care utilizează serviciile oferite de bibliotecile publice din zonele rurale ale județului Hunedoara.
Premiul lunii septembrie 2025, în valoare de 500 de lei, i-a fost atribuit unei eleve din comuna Vața de Jos – Alexandra Maria Lăzăruț, o cititoare devotată, care vine des la bibliotecă, împrumută cu drag cărți și se bucură cu adevărat de tot ce descoperă în ele.
Premiul i-a fost înmânat acesteia în cadrul unei scurte festivități care a avut loc la Secția de Împrumut Carte pentru Copii a bibliotecii județene din Deva. La eveniment au luat parte domnul Mircea Cranciova, președintele Asociației „Zamolxe 182”, și domnul Ciprian Nicolae Roman, membru al asociației, care i-au înmânat Alexandrei diploma de excelență și premiul în bani – 500 de lei – oferit cu generozitate de această asociație.
Alături de ei s-a aflat și domnul Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu”, care a felicitat-o pe Alexandra și i-a urat succes mai departe, oferindu-i și un pachet de cărți potrivite vârstei ei, din partea bibliotecii. Acesta i-a spus că zicala „Ai carte, ai parte!” este și astăzi la fel de adevărată și că lectura îi va aduce, cu siguranță, multe lucruri bune în viață.
Alexandra Maria Lăzăruț a venit însoțită de oameni care o susțin: domnul Florin Vasile Bad, viceprimarul comunei Vața de Jos, domnul Dorinel-Ionel Lăzăruț, tatăl ei, și doamna Silvia Loredana Banciu, bibliotecara comunei. Cu toții au fost bucuroși și emoționați, au felicitat-o sincer și au apreciat inițiativa, care scoate la lumină și încurajează ceea ce e mai frumos în comunitate: dorința de a învăța, curiozitatea, dragostea pentru lectură.
Alexandra a fost vizibil emoționată și a spus cu sinceritate că îi place mult să citească, iar în rafturile bibliotecii a descoperit atât cărți clasice, cât și povestiri fantasy moderne, care îi plac în egală măsură.
Felicitări, Alexandra Maria!
