Oameni și cruci

Cruci pentru toate mărimile posibile

la oamenii vii, telescopice, elastice,

cu sisteme de prindere, cu șuruburi și piulițe,

cu gheare metalice,

pentru ca individul să fie bine fixat acolo, sus,

să fie văzut din toate pozițiile, să nu scape din cuvinte. 

Poziția pe cruce este bine calculată,

nu se vor abate nici un milimetru de la planul stabilit. 

Cruci moderne, pliabile,

putând fi montate la intersecții, prin parcurile

din care au fost evacuați ultimii corbi,

lângă fântâni arteziene care mișcă apa și lumina. 

Cruci bune, solide, bine scoase la strung sau la freză,

ori imprimante 3 D, pentru fiecare, cruci la promoție.

Individul acomodabil trebuie să fie dezbrăcat de hainele sale,

de ideile sale, de sentimentele sale –

gol pe crucea pliabilă și telescopică. 

Se vor putea vedea toate membrele sale, toate organele sale,

oricum toți avem un Big Brother de unică folosință,

mereu atent la proceduri, la borduri și la boli. 

Cum vă zic: Individul va fi pus gol pușcă

pe crucea lui cea mai confortabilă și

toți vor explica în detaliu cum pe un om

îl poți cunoaște după lumina care cade

de undeva de jos sau dintr-o parte. 

Cum vă zic: Lăsați-vă ștergarele înflorate în jurul coapselor,

El sau el sunt dezbrăcati și e vid pe crucea perfectă, cea de toate zilele…

Domnul Constantin Stancu, autorul versurilor de mai sus, scrie de parcă ar pune fiecare silabă pe o balanță a conștiinței, căutând echilibrul dintre frumusețe, luciditate și adevăr. Poet, romancier, eseist și cronicar literar, autorul vine cu o operă construită în timp lung, cu răbdare și neclintire, dar și cu un spirit critic limpede, adesea incomod pentru vremurile noastre „corecte” și „ușor de digerat”.

În poezia „Oameni și cruci”, imaginea crucilor „telescopice, elastice, pliabile” devine un simbol tulburător al lumii moderne, unde omul riscă să fie prins și expus, redus la un „individ acomodabil”, supravegheat de „Big Brother de unică folosință”. Este o radiografie amară a unei societăți în care intimitatea se transformă în spectacol, iar vulnerabilitatea devine marfă.

Și totuși, dincolo de ironie și critică, eu simt un adevăr mai adânc: fiecare om are crucea lui de purtat. Nu putem evita greutățile și expunerea, dar putem decide dacă le transformăm în povară sau în sens. Scriptura spune limpede: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie” (Luca 9:23).

Da, lumea poate încerca să ne dezbrace de „haine, idei și sentimente”, dar ceea ce nu ne poate lua niciodată este lumina interioară. „Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o.” (Ioan 1:5). Această lumină rămâne mărturia vie că omul nu este doar un „obiect expus”, este o ființă cu demnitate, menită să se ridice chiar și atunci când este pus pe cruce.

Prietenul pentru cititor: nu-ți fie teamă de crucea ta. Ea nu este doar semnul suferinței, este și drumul spre înălțare. Poart-o cu credință și demnitate, pentru că prin ea se descoperă adevărata ta lumină.