Apropierea de lumină – lecția unei rugăciuni tăcute

Astăzi simt că m-am apropiat de ceva mai mare decât mine, de o prezență care privește peste tot, dar care, totuși, așteaptă să fiu eu cel care Îi simte lumina. Așa cum spune poetul Ioan Dan Bălan (n.30 mai 1951- d.17 decembrie 2022):

„Iată, m-am apropiat de tine, Doamne,

tu priveşti peste mine, încă

nu-mi auzi ruga de a mă prinde

în privirea ta, de a fi în ea.”

Versurile acestea mă fac să realizez că apropierea de Dumnezeu nu este doar un act de credință, este și o alegere zilnică de a păși cu hotărâre pe scena vieții, știind că fiecare pas contează. Înțeleg acum insectele din poezie: ele fug către lumină, chiar dacă nu știu unde se vor opri, chiar dacă drumul lor e plin de necunoscut. Și poate, în felul lor, ne învață să alergăm și noi către lumina care ne cuprinde cu iubire.

„Iată că înţeleg insectele, noaptea

se prăbuşesc în lumina flăcării

care priveşte peste ele, peste tot, aiurea

şi, poate, n-au timp să-şi încheie ruga

ruga lor, care-i şi ruga mea

de a fi insecta din lumina ta,

de a fi cuprins în ea.”

Viața ne pune adesea în fața unor momente în care întunericul pare mai mare decât puterea noastră, dar chiar și atunci, pașii hotărâți, smerenia și dorința sinceră de a fi aproape de Dumnezeu ne dau curaj. Fiecare gest de iubire, fiecare rugăciune tăcută și fiecare alegere de a merge spre lumină ne apropie de ceea ce contează cu adevărat.

„Iată, m-am apropiat de tine, Doamne,

calc hotărât pe scena

în care trebuie să-mi joc rolul roţii,

să-mi închei calea în lumina

privirii sau flăcării tale

precum orice insectă care fuge de întuneric

în moarte.”

Nu trebuie să așteptăm momente perfecte sau revelații spectaculoase pentru a ne apropia de lumină. Fiecare pas mic, fiecare moment de sinceritate și de iubire ne apropie de esența noastră și de Dumnezeu. Fii ca insecta care se apropie de flacără: cu încredere, cu inimă deschisă, și vei descoperi că lumina nu doar că te cuprinde, ci te transformă.