Duminica iubirii vrăjmașilor

Astăzi, în Duminica în care Biserica ne pune înainte cuvintele Predicii de pe Munte, Hristos ne cheamă la ceva ce pare peste puterile noastre: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc,” (Matei 5, 44).

Cuvintele acestea nu le pot ocoli. Ele ating adâncul sufletului meu și mă așază în fața unei oglinzi nemiloase. E ușor să iubesc pe cei ce mă iubesc, dar mi-e aproape imposibil să am milă și rugăciune pentru cel ce mă rănește. Și totuși, Sfântul Siluan Athonitul mă avertizează limpede: „Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt.”

Cât de adevărat! Am simțit de atâtea ori cum inima mea se întunecă atunci când las ura, mânia sau dorința de răzbunare să-mi stăpânească gândurile. Și am simțit, pe de altă parte, ce pace tainică se naște când, cu mare greutate, reușesc să spun din inimă: „Doamne, binecuvântează pe cel ce mi-a greșit, luminează-l, miluiește-l.” Atunci sufletul se liniștește și începe să guste din dulceața Duhului.

Mă cutremură întrebarea Sfântului Siluan: dacă eu aș fi în Rai și mi-aș vedea vrăjmașii arzând în foc, aș putea oare fi fericit? Sau inima mea s-ar zdrobi de milă pentru ei? Raiul nu este loc pentru inimi de piatră, ci pentru inimi pline de iubirea lui Hristos.

De aceea, astăzi, rugăciunea mea se face simplă și smerită:

„Milostive Doamne, dă-mi putere prin Duhul Tău cel Sfânt să pot iubi pe vrăjmașii mei. Dezleagă inima mea de ură, învață-mă să mă rog pentru ei cu lacrimi și să le doresc mântuire, nu pierzanie. Fă inima mea asemenea inimii Tale, căci singur nu pot nimic.”

Așa înțeleg că adevărata libertate nu este să-mi apăr dreptatea, ci să las iubirea lui Hristos să fie dreptatea mea.