Să fim pământ roditor pentru Cuvântul lui Dumnezeu
Astăzi, Biserica ne invită să medităm la Pilda Semănătorului, una dintre cele mai profunde pilde rostite de Mântuitorul Iisus Hristos și singura pe care El Însuși a tâlcuit-o ucenicilor Săi. Această pildă ne cheamă să cercetăm cu seriozitate felul în care primim și cultivăm Cuvântul lui Dumnezeu în inimile, mințile și faptele noastre.
Semănătorul reprezintă pe Fiul Omului, sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, iar pământul – sufletul nostru. Pilda ne arată patru feluri de răspuns la Cuvântul divin:
Sămânța căzută pe drum – simbolizează oamenii care sunt prea prinși de valorile acestei lumi și nu lasă Cuvântul să pătrundă în inimă.
Sămânța căzută pe loc pietros – sunt cei care primesc Cuvântul cu bucurie, dar se descurajează la prima încercare sau prigoană.
Sămânța înăbușită de spini și mărăcini – cei care doresc să placă atât lui Dumnezeu, cât și lumii, și astfel rodirea este oprită de grijile și dorințele lumești.
Sămânța căzută în pământ bun – cei care primesc Cuvântul cu inima curată, îl cultivă și îl fac să rodească în suflet, în minte, în trup și în fapte. Aceștia devin martori ai credinței și transmit Cuvântul mai departe.
Această pildă ne provoacă să ne întrebăm: în ce fel de pământ trăiește Cuvântul lui Dumnezeu în noi? Ne lăsăm distrași de grijile lumii, ne înăbușim credința în spini, sau cultivăm cu răbdare și iubire ceea ce ne-a fost dăruit?
Astăzi, duminică, aleg să fii pământ roditor.
