Drumul spre sfințenie 

Adesea simt că sfințenia e un ideal greu de atins, că astăzi nu mai există oameni cu adevărat sfinți și că drumul spre ea este aproape inaccesibil. Părintele Arsenie spunea însă că putem „naște Sfinți” doar dacă sufletul nostru e pregătit să devină sfânt. Și atunci mă întreb: cine poate fi Sfânt, dacă nu cel care își înfrânează păcatele și își pune inima în slujba lui Dumnezeu?

E ușor să credem că Sfinții au trăit doar „demult” și că astăzi nu mai pot exista oameni sfinți. Dar știu că nu e așa. Dumnezeu cunoaște Sfinții din zilele noastre – oameni care trăiesc cu smerenie, care iubesc fără să aștepte răsplată, care și-au sfințit viața în familie, în pustietate sau în jertfă pentru Domnul Hristos. Și realizarea aceasta îmi aduce o liniște interioară: Biserica trăiește prin Sfinți, iar noi putem fi parte din acest lanț al sfințeniei.

Versetul lui Hristos mă călăuzește: „Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” (Matei 5:48). Încerc să înțeleg că drumul spre sfințenie nu înseamnă perfecțiune imediată, înseamnă pași mici, curajoși, în care iubirea, iertarea și smerenia devin obiceiuri ale inimii.

Și, în fiecare zi, chiar și în lucrurile mici, pot alege să urmez drumul spre sfințenie. Fiecare gând bun, fiecare gest de iubire și fiecare clipă de răbdare devin pași spre desăvârșire. Nu trebuie să aștept să fiu perfect – important este să rămân în căutarea lui Dumnezeu, să las harul Său să lucreze în mine și să cred că și prin mine, lumea poate fi un loc mai sfânt.