A fi sau a nu fi – între deschidere și rezervă

Uneori simt că mă aflu într-o răscruce: să fiu deschis față de tot ce aduce modernitatea sau să rămân rezervat, păstrând lucrurile esențiale intacte. Este un „a fi sau a nu fi” al zilelor noastre, o alegere care nu se rezumă doar la preferințe personale, ci la felul în care vreau să trăiesc și să gândesc.

A fi deschis înseamnă a primi idei noi, tehnologii, experiențe și a lăsa lumea să mă transforme, să învăț și să cresc. Dar această deschidere vine cu riscul de a pierde contactul cu liniștea interioară, cu tradițiile și valorile care ne definesc.

A fi rezervat, pe de altă parte, înseamnă să protejez ceea ce e esențial în mine, să nu mă las purtat de fiecare val de noutate, să aleg cu discernământ ce merită să pătrundă în viața mea. Dar dacă rămân prea închis, risc să pierd șansa de a înțelege și de a dialoga cu lumea de azi, să nu pot îmbrățișa ceea ce ar putea îmbogăți sufletul.

Biblia ne încurajează să căutăm discernământ: „să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit” (Romani 12:2) Acest verset mă călăuzește: modernitatea poate fi primită, dar numai cu discernământ, păstrând inima ancorată în adevăr și în valorile veșnice.

Încerc să învăț că echilibrul nu înseamnă o poziție rigidă, ci un „a fi” conștient. Să primesc cu inimă deschisă ce e valoros în modernitate, dar să rămân stăpân pe mine și pe valorile care mă definesc.

A fi sau a nu fi? Răspunsul nu e simplu. Dar adevărata alegere este să fiu prezent, conștient, să păstrez deschiderea minții fără a pierde profunzimea inimii și a adevărului.