Timpul nu este un dușman 

Îmi amintesc de un proverb: „Oamenii spun că timpul trece, dar timpul spune că oamenii sunt trecători.” Adevărul este că trece și timpul, trec și oamenii… Totuși, sunt și timpuri și oameni care rămân. Rămân prin ceea ce au zidit, prin urmele luminoase lăsate în sufletele altora, prin faptele și cuvintele care nu se sting odată cu ei.

Mi-am dat seama, cu trecerea anilor, că timpul nu este un dușman, este mai de grabă un profesor tăcut. El nu se grăbește, dar nici nu întârzie. Ne oferă zilnic lecții de răbdare, de înțelepciune și de smerenie. Când suntem tineri, avem impresia că ne aparține; când îmbătrânim, înțelegem că noi am fost doar oaspeți în casa lui.

Biblia spune: „Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.” (Eclesiastul 3,1)

A fost un timp în care am alergat fără să știu încotro. A fost un timp în care am crezut că voi avea mereu „mâine”. Dar timpul mi-a arătat că „mâine” nu e o promisiune, este un har. Că fiecare zi e o nouă pagină, iar ceea ce aleg să scriu în ea – bunătate, recunoștință, iubire sau indiferență – rămâne.

Am înțeles și că există două feluri de oameni: cei care trăiesc ca și cum timpul li s-ar cuveni și cei care trăiesc ca și cum fiecare clipă ar fi o minune. Pe primii îi consumă graba; pe ceilalți îi luminează pacea. Eu încerc, cu pași mici, să fiu dintre cei din urmă – să nu mai număr anii, să număr mai de grabă momentele care mi-au atins sufletul.

Uneori, timpul pare un hoț: ne ia chipul tânăr, puterile, oamenii dragi. Dar dacă privim mai adânc, vedem că ne lasă ceva mai prețios în loc – înțelepciunea, amintirile, iubirea care nu se ofilește. Timpul nu ne fură; ne șlefuiește. Ne scoate la lumină ceea ce rămâne esențial, curat, veșnic.

Poate că nu putem opri timpul, dar putem face ca el să conteze. Când un om pleacă, nu dispare cu totul. Rămâne în zâmbetul celui pe care l-a încurajat, în rugăciunea celui pentru care a mijlocit, în binele pe care l-a semănat în taină.

Așa mi-am propus să trăiesc: nu să mă tem că timpul trece, ci să fiu recunoscător că am fost chemat să trăiesc în el.

Pentru că timpul trece… dar dragostea care l-a sfințit rămâne.