„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 226

„Cuvinte din Cuvânt” cu scriitorul Sorin Micuțiu. Episodul 226

Oameni, până când?

Poate că fiecare dintre noi Îl iubim și Îl înțelegem pe Dumnezeu… dar dacă vorbim despre creștinii vremurilor noastre, răspunsul sincer este: nu.

Nu-L iubim cu adevărat pe Dumnezeu.

Nu ne iubim unii pe alții.

Nu ne înțelegem.

Nu trăim rugăciunea pe care Iisus a făcut-o pentru noi:

„Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” (Ioan 17,21)

Cât de des faptele noastre de creștini arată că Iisus a Înviat și trăiește în noi? Cât de des punem la temelia vieții noastre Iubirea?

Vedem în jurul nostru diviziuni, rivalități, neînțelegeri… și timpul trece.

Unitatea creștinătății întârzie. Încă nu am învățat că doar împreună putem fi mărturie vie a credinței noastre.

Întrebarea care rămâne pentru mine, pentru tine, pentru noi toți este dureroasă, dar necesară:

Oameni, până când?

Până când vom mai lăsa ura, mândria și indiferența să ne despartă?

Până când vom mai construi vieți și biserici fără comuniune, fără Iubire?

Până când vom mai rătăci, uitând că adevărata credință se măsoară în unitate, nu doar în vorbe?

Răspunsul nu vine de afară. Vine din noi.

Dacă vrem să fim cu adevărat creștini, dacă vrem ca lumea să creadă că Dumnezeu ne-a trimis, trebuie să ne schimbăm.

Trebuie să fim una.