Când Minciuna stă cu regele la masă… 

Minciuna stă cu regele la masă…

Doar asta-i cam de multișor poveste:

De când sunt regi, de când minciună este,

Duc laolaltă cea mai bună casă…. 

…Trec anii. Și ce dulce-i amăgirea!

Tu zeu ești printre regi! Mărire ție!…

În jâlțu-i moale, tolănită, scrie

Cu pana ei de aur Lingușirea….

Când am citit poemul lui Alexandru Vlahuță, m-am simțit parcă pus în fața unei oglinzi istorice – dar și personale. Pentru că, deși poezia vorbește despre regi, curți împărătești și împodobiri false, adevărul ei se poate aplica în atâtea colțuri din viața mea, din viața ta, din viața unei națiuni întregi.

În povestea lui Vlahuță, Minciuna intră în palat și se așază la masa regelui. Îi șoptește la ureche, îi lustruiește ego-ul, îi înconjoară auzul cu muzici care acoperă suspinul celor de jos. Îi arată o lume falsă, o țară înflorită pe hârtie, în timp ce, sub decor, putreziciunea crește în tăcere. Regele ajunge să creadă că totul e bine pentru că așa îi spun cei care îi cântă zilnic.

Și m-am întrebat: cât de ușor intră și în viața mea Minciuna?

Nu neapărat cea mare și rușinoasă, ci aceea mică, comodă, care îmi șoptește:

„E bine așa cum ești, nu mai căuta adevărul”,

„Nu asculta ce te mustră”,

„Acceptă doar ce-ți convine”,

„Ține aproape doar de cei care te laudă.”

Și-mi dau seama că fiecare inimă poate deveni un mic palat în care Adevărul stă la ușă, îmbrâncit de propriile mele justificări. Adevărul nu vine niciodată strigând – vine simplu, modest, uneori chiar „cam trențăros”, cum spune Vlahuță.

Dar Minciuna… Minciuna e spectaculoasă. Ea știe să mă flateze, să-mi explice de ce nu sunt eu problema, să mă adoarmă cu melodii liniștitoare. Și dacă nu sunt atent, ajung să trăiesc într-o poveste frumoasă, dar falsă, cu ferestre pictate și ziduri goale. Adevărul, însă, vine cu durere, dar și cu vindecare.

Poemul se încheie cu un rege speriat, trezit în mijlocul prăbușirii lumii pe care el însuși a lăsat-o să putrezească. Și în timp ce citeam aceste versuri, simțeam că mă invită la o trezvie personală:

Să nu las niciodată minciuna – nici cea din mine, nici cea din lume – să-mi devină sfetnic.

Și dacă e greu, dacă mă simt prins între confort și adevăr, pot să încep cu un pas mic, duhovnicesc, profund: să postesc. Să postesc de la lingușiri, chiar și de la cele pe care mi le spun singur. Să postesc de la tot ce îmi amorțește conștiința.

„Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8,32)