Când iubirea devine puterea sufletului
Uneori, puterea sufletului începe acolo unde înțelegem ce este cu adevărat de preț.
Poezia „Doamne, dacă-mi ești prieten” a lui Spiridon Popescu, nu este doar o rugăciune, este și o mărturisire simplă și curată a omului care a învățat să iubească. Ea ne amintește că adevărata bogăție nu stă în lucrurile pe care le avem, ci în oamenii pentru care am da totul – părinți, copii, cei dragi, prietenii care ne țin inima vie.
Ne petrecem adesea zilele alergând după lucruri trecătoare, însă poezia ne pune în față o întrebare esențială: pentru cine trăim cu adevărat? Pentru ce merită să luptăm? Pentru ce merită să fim mai buni, mai răbdători, mai ascultători de glasul inimii?
Și poate că tocmai asta e puterea ei: ne reamintește, cu o sinceritate dezarmantă, că iubirea nu e o slăbiciune, ci o formă de curaj. Curajul de a spune: „Ia-mi ce e al meu, dar lasă-mi ce iubesc.”
Indemnul acestei poezii devine astfel unul simplu și motivațional:
Păstrează vie dragostea. Prețuiește oamenii tăi. Nu renunța la ceea ce îți ține sufletul cald.
Pentru că, la finalul zilei, puterea nu o găsești în ceea ce strângi, ci în ceea ce ești dispus să dăruiești.
Poezia „Doamne, dacă-mi ești prieten” ne așază în fața unei oglinzi simple și sincere: omul nu se teme să piardă lucruri, ci oameni; nu bunurile îl țin viu, ci dragostea.
Cuvintele ei ne amintesc de adevărul Evangheliei: inima se leagă nu de ceea ce adunăm, ci de ceea ce iubim. Și, în lumina Scripturii, înțelegem că cea mai mare comoară a omului nu este niciodată materială – este legătura lui cu cei dragi și cu Dumnezeu.
Doamne, dacă-mi eşti prieten…
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum te lauzi la toţi sfinţii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu părinţii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
N-asculta de toţi zurliii,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu copiii.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Nu-mi mai otrăvi ursita,
Dă-i în scris poruncă morţii
Să-mi ia calul, nu iubita.
Doamne, dacă-mi eşti prieten,
Cum susţii în gura mare,
Moaie-ţi tocul în cerneală
Şi-nainte de culcare
Dă-i în scris poruncă morţii,
Când şi-o ascuţi pumnalul,
Să-l înfigă-n mine, Doamne,
Şi să lase-n viaţă calul.
de Spiridon Popescu
