Trezește-ne, Doamne, să nu cădem de frig…

Cine vrea să împrăștie căldură trebuie să reziste mai întâi frigului. Așa cum ghioceii sunt iubiți nu doar pentru că vestesc primăvara, ci pentru că au avut curajul să înfrunte iarna și au crezut în venirea ei.

„Întâi să fim, apoi să facem”, spune poetul Traian Dorz. Să fim și noi printre acei ghiocei care vestesc primăvara duhovnicească! Poate că afară încă e iarnă, dar în suflet deja se ivesc zorii unei lumini blânde, ai unei fețe prietenoase a iubirii. Binecuvântat să fie Dumnezeul nostru, Care ne-a încălzit și iarna aceasta cu atâta dragoste și cu atâtea gânduri de dor și biruință!

Da, a fost ger… dar l-am biruit. Totuși, rămânem câteodată suflând în mâinile credinței care se răcește. Nu iarna de afară ar trebui să ne înfricoșeze, ci iarna din noi. Ce grea este această iarnă lăuntrică și cât prăpăd poate face acolo unde prinde stăpânire!

Ce minunată a fost părtășia colindelor… căldura lor încă mai arde în noi ca o amintire binecuvântată.

De aceea Te rugăm, Doamne:

Trezește-ne să nu cădem de frig! Alungă iarna din noi și dintre noi. Topește troienitele cărări ale inimilor noastre, ca să redescoperim drumul de la inimă la inimă și umblarea cu Tine și pentru Tine – într-o părtășie curată, cu roade binecuvântate. Amin.

„Inimă curată zideşte intru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.” Psalmul 50,10