Eminescu, poezie și comunitate la Biblioteca din Hunedoara

Eminescu, poezie și comunitate la Biblioteca din Hunedoara

Într-o zi de vineri când frigul își făcea de cap pe străzile orașului, Biblioteca Municipală Hunedoara s-a transformat într-un adăpost cald, un adevărat cuib de lumină.

Evenimentul a pornit de la un anunț simplu, dar încărcat de chemare:

„Suntem datori cu prezență, cu suflet și cu recunoștință… Haideți să răspundem cu bucurie invitației Bibliotecii Municipale Hunedoara – pentru Eminescu, pentru cultură, pentru noi toți.”

Un mesaj care a adunat în jurul său scriitori de toate vârstele ce purtau, parcă, în buzunarul interior al hainei câte un vers nerostit.

Odată pășit pragul bibliotecii, ritmul orașului a rămas afară. Iarna a fost lăsată în urmă, iar în interior s-a simțit o adevărată primăvară culturală. Pe un colț de masă, câțiva poeți își țineau caietele aproape, ca pe niște prieteni vechi.

Fragmente din opera lui Eminescu au fost citite cu măsură, doar atât cât să se așeze liniștea în sală și să se simtă vibrația unui timp care nu a trecut.

După momentele dedicate poetului național, scena s-a deschis pentru creațiile personale. Poeții hunedoreni au citit cu glas tremurat sau sigur, fiecare după firea sa. Versurile au fost sincere, uneori crude, alteori jucăușe sau dureroase, dar unite de aceeași dorință: continuarea unei tradiții.

Unii dintre autori și-au început poemele cu o plecăciune directă către Eminescu, alții l-au lăsat să se strecoare discret, ca o umbră familiară, în metaforele lor.

În bibliotecă nu a fost doar căldură fizică, ci și una sufletească. Oamenii s-au privit, s-au ascultat și s-au recunoscut unii pe alții.

Au fost prezenți și au lecturat creații proprii Daniel Marian, Ruben Bucoiu, Sorin Micuțiu, Maria Sângrean – Sibioara, Gladiola Chețe, Ana Almașana Ciontea, Teodora Muntean, Dorin Olariu, Dumitru Tuhuț și Gelu Dobrescu. Împreună, aceștia l-au omagiat, cu respect și sensibilitate, pe „Marele Eminescu” – poetul nostru național, prozatorul, gânditorul și gazetarul erudit, omul politic și conservatorul vizionar, Luceafărul poeziei românești. Totodată, evenimentul a fost posibil datorită implicării Bibliotecii Municipale Hunedoara, prin doamnele Irina Popa și Lucia Tănase, precum și a domnului Mario-Gino Crăciun, bibliovoluntar, a căror dedicare a contribuit la buna desfășurare a manifestării.

Datorită lor, în colțul de rai al Bibliotecii Municipale Hunedoara lumina poeziei a ars din nou, caldă și curată.